Data publicării:
Abuzul în serviciu. Iohannis: NU mi-am revizuit punctul de vedere
Klaus Iohannis, la finalul întâlnirii de la Washington cu membri ai comunității românilor din SUA, întrebat despre pragul la abuzul în serviciu, a spus că nu și-a revizuit punctul de vedere.
„Eu m-am exprimat la această chestiune și nu mi-am revizuit punctul de vedere, dar cu siguranță specialiștii în Drept vor dezbate această chestiune și, după cum se aude, și din partea Guvernului vor veni propuneri. Aștept cu mare interes deznodământul", a spus șeful statului, potrivit Agerpres.
Curtea Constituțională a decis, zilele trecute, că este la latitudinea Parlamentului să impună un prag în cazul abuzului în serviciu, după ce a discutat excepția de neconstituționalitate a unui articol din Codul penal care reglementează infracțiunea de abuz în serviciu.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News