Nu mai oferiţi celor mici "căţeluşi pufoşi" şi "pisicuţe jucăuşe" dacă ştiţi că după Crăciun îi veţi lăsa "despachetaţi" şi uitaţi undeva, sub brad!

A trecut şi Crăciunul. S-au împărţit darurile, s-a mâncat ciocolata, copilaşii s-au bucurat de ce le-a adus Moşu' şi totuşi... undeva într-un apartament gol, deasupra mea, se aude plângând şi scâncind, de dimineaţă până seara, un pui de căţel. Acum vreo două zile a fost în centrul atenţiei. Avea, probabil, şi o fundă mare, roşie, la gât. Azi, în 27 decembrie, e deja... uitat. Stăpânii sunt plecaţi la munte, fac planuri de revelion. Iar mogâldeaţa de blană albă, pe care am şi zărit-o în ajun în braţele vecinei, pe scări, a rămas singură acasă, cu un sac de boabe răsturnat pe podea şi un vas cu apă într-o margine de balcon.

Plânge de te sfâşie! Aşa "se aude" un cadou uitat, un dar abandonat, o surpriză de-o seară şi... cam atât. Eu ştiu că nu plânge de foame. Vecinii sunt înstăriţi şi sunt convinsă că i-au lăsat mâncare bună şi multă până se întorc de pe la mesele întinse după Anul Nou. Plânge de dor. De singurătate. De plictiseală. De "neviaţă". Ce zile-s alea, pentru un pui de căţel, fără oameni în jur, fără zgomot, fără mişcare, fără atenţia şi grija şi mângâierea celor care se vor a-i fi "părinţi"? Unde-i tumultul şi clinchetul şi zarva din Ajun? Unde-s acum toate luminiţele colorate şi muzica şi paşii stăpânului şi foşnetul hârtiei de împachetat şi sunetul de tacâmuri învârtite-n bolul cu sarmale? 

N-aş vrea să fiu în mintea ghemotocului de la etajul 5. M-aş întrista să aflu că micuţul rămas singur încă mai crede că-şi va vedea stăpânii în prag în seara asta sau mâine dimineaţă, când e clar că domniile lor sunt plecate să petreacă la sute de kilometri distanţă. Mă doare sufletul să ştiu că unii oameni încă mai oferă animăluţe pe post de cadou de sărbători, în condiţiile în care sunt conştienţi că joburile sau orice altceva nu le vor permite să se îngrijească de noul membru al familiei. Pentru că asta ar trebui să fie: parte din familie. Nu e "ceva" de scos din cutie, în aplauzele tuturor, în zilele de 24 şi 25 decembrie, pentru ca mai apoi să sfârşească abandonat şi "pus deoparte" asemenea sticlelor şi borcanelor din pivniţă!

Nu mai bine dăruiţi celor dragi pulovere cu reni, căni cu sclipici sau tigăi antiaderente decât să puneţi sub brad pisicuţe şi câini pentru care ştiţi că nu veţi avea timp după ce dispare turta dulce din casă? E frumos să-i pui în braţele copilului tău un prieten necuvântător, dar fă cumva ca acela să rămână, cu adevărat, prietenul lui, prietenul vostru, al casei, pe viaţă, nu pe sezon!

Mi-e milă de plângăciosul părăsit în apartamentul 17. Dacă aş putea şi nu m-ar vedea nimeni, m-aş duce la uşă să-i vorbesc, să-l liniştesc, să-i alin dorul şi să-i spun că nu e vina lui că a fost ţinut în braţe şi mângâiat pe cap doar în duminica Crăciunului. Fiţi drepţi în judecată şi gândiţi de două ori înainte să faceţi cadou cuiva un animal de companie! Nu sunt maşinute teleghidate care când rămân fără baterii zac în lada de sub pat, nici cărţi de Crăciun care de multe ori ajung necitite în raftul cel mai de sus... sunt fiinţe, sunt inimioare care bat, tânjesc, duc dorul, recunosc chipuri, cerşesc iubire... Puneţi funda roşie pe orice altceva dacă munciţi mult şi nu staţi pe acasă! Dăruiţi dulciuri, patine cu rotile, perne decorative, papuci de casă... numai pui de animăluţ nu! Ar fi prea mare şi prea apăsător păcatul!

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News