Abrogarea pensiilor speciale, NECONSTITUȚIONALĂ. Decizia CCR
Data publicării:
Autor: Alexandru Ichim
WhatsApp
Curtea Constituțională a României a decis că abrogarea pensiilor speciale este neconstituţională. Iată motivarea. 

Judecătorii Curții Constituționale a României au decis, miercuri, că legea privind abrogarea pensiilor speciale este neconstituțională, potrivit unor surse din instituție. Curtea a fost sesizată în acest sens de Avocatul Poporului și Înalta Curte de Casație și Justiție.

Curtea Constituţională a admis miercuri sesizările Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi Avocatului Poporului împotriva legii prin care au fost abrogate toate pensiile speciale, cu excepţia celor din Armată şi Ministerul de Interne, au declarat pentru Mediafax surse din cadrul CCR.

Potrivit acestora, decizia a fost luată cu unanimitate de voturi, pe motive de procedură, iar judecătorii nu au mai dezbătut fondul legii. Legea pentru abrogarea pensiilor speciale, inclusiv a magistraţilor, a fost votată de Camera Deputaţilor în sesiune extraordinară la începutul anului. Legea a fost adoptată cu 247 de voturi „pentru" şi 21 de abţineri.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel