Data actualizării:
Data publicării:

Abrogare Obamacare: Trump, reformă în sănătate

Autor: Tudor Curtifan | Categorie: Stiri
WhatsApp

Liderul administrației de la Casa Albă dorește abrogarea Obamacare — legea emblematică a președinției Barack Obama—, una dintre promisiunile sale din campania electorală.

Alegeri prezidentiale 2024

Președintele american, Donald Trump, este deschis la ideea de a amenda proiectul republicanilor de reformă a sistemului de asigurări de sănătate pentru a continua să îl amelioreze, au afirmat duminică aliații săi din "Grand Old Party" care au insistat, totodată, asupra faptului că este un cadru ce încă poate fi prelucrat, transmite AFP, potrivit Agerpres.

Proiectul republican de reformă a sistemului de sănătate dezvăluit luni este contestat însă chiar în propria tabără, cei mai conservatori fiind de părere că nu este destul de curajos.

Ministrul Sănătății, Tom Price, a dat asigurări că administrația Trump susține "ferm" proiectul de lege, afirmând la NBC că reprezintă o "oportunitate de a modifica sistemul într-un mod în care va funcționa pentru pacienți".

Directorul Management and Budget Office (MBO, echivalentul ministerului bugetului), Mick Mulvaney, a promis, totuși, că Donald Trump va studia eventualele propuneri de modificare după ce textul de bază va fi adoptat, ceea ce republicanii doresc să facă repede.

În mesajul său săptămânal, Donald Trump a repetat că, în opinia sa, Obamacare este sortit eșecului: "Asta va doborî la pământ întreg sistemul nostru de sănătate. Dacă nu facem nimic, milioane de americani nevinovați vor fi afectați, grav afectați. Iată de ce trebuie să abrogăm Obamacare".

Democrații sunt de părere că proiectul republican va avea efectul opus celui căutat și va face mai scump și mai dificil accesul la asigurările de sănătate. Ei și-au exprimat regretul că nu au fost consultați.

"Republicanii nu ne pot forța să înghițim asta", a declarat senatorul Cory Booker la postul CNN. "Nu înțeleg strategia lor politică, pentru că este o politică proastă", a insistat congresmanul democrat.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel