'Atunci când suntem întrebaţi care este lucrul cel mai bun de făcut pentru a creşte valoarea investiţiilor americane spunem că trebuie continuată lupta împotriva corupţiei. Am remarcat faptul că anul trecut publicul românesc a devenit tot mai puţin tolerant cu corupţia şi cred că trebuie să lucrăm împreună pentru a încuraja instituţiile publice să continue să progreseze în acest domeniu', a spus Abigail Rupp în discursul său, susţinut la conferinţa organizată de grupul de analiză Citadel din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai (UBB) din Cluj.
Diplomatul american a vorbit şi despre faptul că progresele înregistrate de România în acest domeniu au făcut-o un lider în regiune şi a amintit că între 2014 şi 2016 au fost puşi sub acuzare 242 oficiali de rang înalt şi au fost condamnaţi 142. Ea a vorbit şi despre parteneriatul strategic dintre România şi SUA şi despre importanţa securităţii, ca parte a acestei colaborări, referindu-se la contribuţia ţării noastre în operaţiunile din Afganistan sau Irak sau în cadrul altor alianţe internaţionale.
Diplomatul american s-a referit în discursul său şi la aspectele economice sau la cele din domeniul educaţiei din cadrul colaborării româno-americane, amintind că ţara noastră a exportat în Statele Unite bunuri în valoare de peste două miliarde de dolari, iar în 2017 importurile din Statele Unite ale Americii au crescut cu 40 la sută.
[citeste si]
Potrivit lui Abigail Rupp, SUA este în prezent al şaselea mare investitor străin în România. Abigail Rupp a participat joi la dezbaterea cu tema '100 de ani de la 'Discursul în 14 puncte' al preşedintelui Woodrow Wilson. Ordinea europeană: atunci şi acum', organizată la Facultatea de Studii Europene a Universităţii Babeş-Bolyai.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Știați că un singur stat din Europa are graniță terestră cu Africa iar 9 din 10 români răspund greșit
- Culmea prostiei în hipermarketuri. O decizie bizară pe care marii retaileri o iau și care stârnește furia românilor
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- De ce scăpăm greu de burtă. Carmen Burmă: Poți să faci un milion de abdomene, nu se va vedea
- Horoscop 6 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Discuții aprinse, în a doua zi de Paști, pentru o zodie. Îți fac rău!
- Horoscop 6-12 mai 2024: Zodia care s-a certat cu toată lumea. Daniela Simulescu: „Îți recomand mai mult pragmatism” /video
- Ploi abundente, grindină și vânt puternic în prima zi de Paști. Județele vizate de fenomenele meteo extreme
- Nu s-a mai întâmplat de 23 de ani în SUA. Adrian Mitroi: Inflația este lipicioasă, iar dolarul este prea tare
- Acuzații în presa austriacă: Dronele militare rusești folosesc AI dezvoltat cu Kaspersky
- De ce nu ni se arată cum se fac crenvurștii. Bulai: Am văzut cu ochii mei ce se întâmplă la o fermă de curcani / video
- De ce nu e bine să câștigi tot din prima ca tânăr dansator. Exemplul care se aplică în multe domenii
- Camelia Csiki, despre campaniile online împotriva Regelui Mihai: Tinerii needucați cred ce le spun bunicii despre Ceaușescu
- Paradox pentru Vărsător de Paști. Daniela Simulescu: Sunteți între două lumi permanent