A treia zi de doliu național. Primăria Sectorului 4 dă răspunsuri
Este a treia zi de doliu național. Treizeci de persoane au murit, 143 atârnă de fire de viață. Primăria Sectorului 4 începe să dea răspunsuri.
"În cadrul primăriei există o persoană care îndeplineşte atribuţiile de cadru tehnic în domeniul apărării în domeniul incendiilor. Facem precizarea că această persoană nu are calificarea necesară pentru identificarea, evaluarea şi controlul siguranţei la incendiu, obligaţie ce revine personalului ISU. Declaraţia pe propria răspundere a firmei nu putea să fie pusă la îndoială la momentul eliberării autorizaţiei de funcţionare. Dacă organizează un eveniment cu mai mult de 80 de persoane, aşa cum scrie în declaraţia firmei pe propria răspundere, trebuiau să ceară un nou aviz, deci e vina firmei", se arată în comunicatul Primăriei sectorului 4, arată Digi 24.
Prin urmare, când au deschis clubul, patronii Colectiv au cerut Primăriei Sectorului 4 aviz pentru funcționarea unui bar pentru 80 de de locuri pe scaune. L-au primit în baza unei declarații pe propria răspundere. Până la 100 de persoane legea nu cere multe acte. Peste acest număr, autorizațiile ar fi fost mai greu de obținut. Patronii se lăudat că pot organiza evenimente și de 800 de spectatori.
Clubul a fost verificat cu zece zile înainte de incendiu, când era gol. Programul din Primărie se termină la ora 16:00. În Club Colectiv, începe la ora 17:00. Prin urmare, în afara personalului necalificat, nu a atras nimic altceva atenția.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News