Data actualizării:
Data publicării:

A murit Costinel Popescu, șeful Secției Boli Infecțioase din Spitalul de Urgență Târgu-Jiu

Autor: Florin Răvdan | Categorie: Stiri
WhatsApp

Costinel Popescu, şeful secţiei Boli Infecţioase din cadrul Spitalului de Urgenţă Târgu-Jiu, care a ocupat şi funcţia de director al instituţiei, a murit. Medicul s-a stins din viaţă în urma unui infarct. 

Potrivit reprezentanților SJU Târgu-Jiu, Costinel Popescu a suferit un infarct, marți dimineața, iar soția sa a cerut ajutor, fiind făcute manevre de resuscitare, însă eforturile medicilor de a-i salva viaţa au fost în zadar.

„Azi-dimineață, soția l-ar fi găsit în casă, pe jos, în stare de inconștiență. A fost chemată salvarea. S-a făcut resuscitarea, înțeleg că a fost infarct și a decedat. O veste foarte tristă pentru noi și pentru toți cei care suntem în funcție de conducere, pentru că e stress foarte mare să ocupăm aceste funcții și, din păcate, uitați unde se ajunge. A fost director medical, iar acum participase la concurs, a fost declarat admis și era numit în funcția de șef la Secția Boli Infecțioase", a declarat Dumitru Vienescu, managerul interimar al SJU Târgu-Jiu, conform Mediafax. 

Costinel Popescu, afectat de scandaluri


Acesta susține că scandalul și schimbările care au avut loc, în ultima perioadă, la spital, i-au agravat starea de sănătate.

Spitalul de Urgență din Târgu-Jiu a fost în ultima vreme în centrul mai multor scandaluri, de la condițiile din secții, la cele de depozitare a medicamentelor sau a mâncării. Recent, deputatul Emanuel Ungureanu a filmat în spital mizerie, toalete murdare sau geamuri sparte.

Tot în acest an, foi asistenţi au fost fotografiaţi în timp ce se tundeau în Secţia Psihiatrie. Tot la Psihiatria Spitalului Judeţean Târgu-Jiu o pacientă a fost filmată în lenjerie intimă, în timp ce săruta un bărbat prin grilajul despărţitor şi era pipăită de un alt bolnav.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel