Data actualizării:
Data publicării:

Jandarm UCIS din nepăsarea medicilor? Detalii ÎNGROZITOARE. ”Dacă nu a murit încă, mai rabdă încă zece minute”

Autor: Giorgiana Croitoru | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto ilustrativ
Foto ilustrativ

Un jandarm de 48 de ani, victima unui accident, a murit aşteptând cinci zile să fie operat. Fiica lui a povestit totul pe rețelele de socializare. Detalii sfâșietoare care vă pot afecta emoțional.

O tânără din Târgu Mureş acuză cadrele medicale de Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş că ”i-au băgat tatăl în mormânt, cu zile”, după ce a suferit un accident rutier în timp de se afla în misiune.

Daniel Jurje, jandarm în cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Mureş, a fost victima unui accident rutier produs vineri, 13 noiembrie, în timp ce se deplasa într-o misiune, alături de un coleg, la Sovata.

Fiica jandarmului a spus totul. Mesaj sfâșietor

Într-o postare video, distribuită live de Facebook, fiica acestuia, Denisa, povesteşte despre clipele de groază trăite de părintele său până când şi-a dat ultima suflare. 

„Am stat în faţa spitalului. Nu mi-a spus nimeni nimic, nici mie nici mamei mele. Nu s-a deranjat aproape nimeni să ne bage în seamă. A venit colegul lui cu care a fost în misiune, ne-a dat centura şi ce mai avea. I-am dat din nou mesaj lui tati, l-am întrebat cum se simte, a zis că acum începe să simtă durerile de fapt. A zis că îl bagă la un CT urmând să afle ce are cu adevărat. I-au făcut CT-ul, l-au scos din zona roşie, din câte mi-a spus el, şi aştepta rezultatele. Îi mai dădeam câte un mesaj, încercam să aflu cum se simte. Medicii sau asistentele, cel puţin, nu ne spuneau absolut nimic. Am aşteptat şi-am aşteptat. Şi mi-au spus la un moment dat că i-au văzut la CT o fractură de bazin şi că ar avea o pată pe un plămân. Doctorul ne-a spus că ar fi fost o pneumonie la un plămân”, a povestit fiica jandarmului.

”I-au făcut testul. Nu puteau să-l lase aşa pentru că avea dureri imense şi i-au găurit genunchii cu bormaşina să-i bage nişte greutăţi să-i tragă şoldurile la loc. Pe viu. În anul 2020 facem intervenţii pe viu. Orice intervenţie ar fi, nu mai chinui sufletul ăla amărât după un accident. L-au pus în salon, nu i-au dat nici măcar o cană cu apă. După aceea mi-a spus tati că a venit un doctor, care le-a spus asistentelor să-i dea o cană cu apă”, a continuat ea.

A fost testat POZITIV la COVID-19. "Plângea de durere la telefon. Asistenta mi-a spus să nu o mai deranjez"

Ulterior, sâmbătă, rezultatele PCR aveau să confirme că bărbatul este infectat cu noul coronavirus. Fiica jandarmului susţine însă că nimeni nu i-a anunţat nici tatăl, nici pe ei, cei din familie.

”L-am sunat şi pur şi simplu plângea de durere la telefon, îmi zicea că nu mai poate, nu mai rezistă. Voiam să îl ajut, dar nu aveam cum, eram legată de mâini şi de picioare. Nu puteam să fac absolut nimic pentru el, iar cei care ar fi trebuit să-l îngrijească, respectiv asistentele, nici măcar nu se apropiau de el. Nu mai ieşise la baie de trei zile. Asistenta ne-a spus să-i luăm laxative. Ne-am dus la farmacie, am luat. Apoi am sunat de la poarta spitalului.

Asistenta mi-a spus că am nevoie de răbdare, de multă răbdare, că nu are cine să vină. Am sunat din nou după jumătate de oră, iar doamna asistentă mi-a spus să nu o mai deranjez că dacă nu a murit încă, mai rabdă încă zece minute. Ce să rabde, că după trei zile de chin el nu mai avea nicio putere. Nu mai putea nici să ridice mâna să mai apese pe butonul ăla nenorocit să vină cineva să-i facă un calmant”, a spus Denisa.

”L-au băgat în mormânt cu zile”

Fata susține că în cursul zilei de duminică a reuşit să dea de medicul curant, care i-a comunicat că părintele îi este mai bine şi că urmează să fie operat, însă tatăl ei continua să le plângă la telefon, acuzând dureri atroce. În cursul zilei de luni, 16 noiembrie, jandarmul a început să se simtă tot mai rău. Nu mai putea să lege bine cuvintele, nu mai putea să exprime bine ceea ce voia să spună, iar la ultima discuţie telefonică, i-a spus soţiei că e obosit şi că o să se odihnească. Marţi dimineaţă, în jurul orei 9.00, bărbatul a murit. Fără să mai fie operat pentru fractura de bazin. 

Un om sănătos a murit cu zile. L-au băgat în mormânt cu zile. Nu-mi explic ce suflet pot să aibă, nu pot să le zic oameni, indivizii ăia din spitale să-şi bată joc de pacienţi, să-şi bată joc de sufletul unor oameni, iar nouă aparţinătorilor să ne zică că dacă n-o murit, mai rabdă. Până nu ajungi să dai piept cu sistemul şi să fii conştient de problemele pe care le are, n-ai de unde să ştii prin ce trece un om. Şi n-ai de unde să ştii disperarea pe care o ai în faţa nenorocitei ăleia de porţi. A ajutat pe toată lumea, dar pe el nu l-a ajutat nimeni.

Mergea şi se băga pentru medicii de la SMURD când erau scandaluri, dar medicii din spital l-ai băgat în mormânt. Nu mă gândeam niciodată că o să ajungă aşa din cauza unor medici pe care mereu îi lăuda, tot timpul îi ridica în slăvi, îi vedea ca pe nişte sfinţi, dar care au ajuns, efectiv să fie călăii lui”, a mai spus Denisa. 

Reacţia spitalului

„Urmare a solicitării dumneavoastră, vă informăm că în cadrul Spitalului Clinic Judetean de Urgenţă Târgu Mureş nu avem înregistrată o plângere/sesizare oficială din partea familiei, motiv pentru care în acest caz nu a fost demarată o anchetă oficială”, se menţionează în răspunsul comunicat prin intermediul purtătorului de cuvânt al spitalului,  Mariana Moldovan-Negoiţă, citează adevărul.ro

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel