Interfeţele creier-computer sunt folosite adesea pentru a ajuta persoanele paralizate sau la care funcţiile motorii sunt diminuate, prin conectarea la un braţ robotic, de exemplu; ar fi important ca ele să nu fie imobilizate într-un singur loc, aşa cum se întâmplă când sunt conectate la interfaţă printr-un cablu, ci să se poată mişca prin încăpere - de aici, interesul conexiunii wireless.

În plus, această interfaţă le permite oamenilor de ştiinţă să monitorizeze creierul în cursul îndeplinirii unor sarcini mai complexe.

Dispozitivul seamănă, ca aspect, cu un pacemaker (un regulator de ritm cardiac); are o baterie litiu-ion, un sistem de încărcare inductivă, un cip care stochează informaţa provenită de la creier şi o antenă care transmite această informaţie unui computer.

Interfaţa creier-computer este conectată la un cip cu 100 de electrozi care, în acest studiu, au fost implantaţi în cortexul somatosenzitiv sau cortexul motor. Cei 100 de electrozi furnizează o cantitate mare de informaţie, pe care interfaţa o transmite, cu viteza de 24 Mb pe secundă, către un dispozitiv de recepţie aflat la o distanţă de 1 metru.

Interfaţa consumă relativ puţin (în jur de 100 miliwaţi) şi, după ce a fost încărcată timp de 2 ore, poate funcţiona 6 ore neîntrerupt.

Sistemul nu a fost încă aprobat pentru uz uman, dar acesta este scopul final, deoarece interfaţa i-ar ajuta pe cercetători să studieze mai detaliat persoanele cu probleme cerebrale, iar pe utilizatori i-ar ajuta să devină mai mobili şi să se descurce singuri cu anumite sarcini. Cu ajutorul acestei interfeţe, utilizatorii incapabili să se deplaseze ar putea să mişte obiecte cu ajutorul minţii, aşa cum se vede în acest videoclip, în care o femeie reuşeşte să mişte o sticlă aproape exclusiv cu puterea gândului.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News