Dumitru MICU s-a născut la 8 noiembrie 1928 la Bârsa, în județul Sălaj. Istoric și critic literar român contemporan important al generației postbelice, a predat la Facultatea de Litere a Universității din București, impunându-se prin prezența sa constantă în revistele literare publicate, cu precădere, înainte de 1989. A fost redactor al ziarului Scânteia. A studiat îndeaproape și a scris numeroase studii și sinteze despre poporanism, revista Gândirea, literatura modernă interbelică, monografii despre unii dintre cei mai importanți scriitori români – Tudor Arghezi, G. Călinescu, Lucian Blaga, Mircea Eliade, George Coșbuc –, și, nu în ultimul rând, o istorie a literaturii române – Istoria literaturii române: de la creația populară la postmodernism (2000). Dintre scrierile sale amintim: Poporanimsul și „Viața Românească" (1961), Literatura română la începutul secolului XX (1964), Istoria literaturii române 1900 – 1918 (2 volume, 1964-1965), Opera lui Tudor Arghezi: eseu despre vârstele interioare (1965), Lirica lui Blaga (1967), Gândirea și gândirismul (1975), G. Călinescu: între Apollo și Dionysos (1979), Modernismul românesc (2 volume, 1984-1985), De la Alexandru Macedonski la George Bacovia (1984), De la Arghezi la suprarealism (1985), Limbaje lirice contemporane (1988). În ultimii ani, Editura Muzeul Literaturii Române a publicat volumele Critici prozatori, Sfârșit și început de mileniu, Studii, eseuri, articole (2 volume).

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News