Data actualizării:
Data publicării:

A început procesul pentru scenariul Cioloș premier? Chirieac, ipoteză: Se întâmplă până la sfârșitul anului

Autor: Roxana Neagu | Categorie: Politica
WhatsApp
Dacian Cioloș/ sursă foto: captură foto VIDEO media Parlament European
Dacian Cioloș/ sursă foto: captură foto VIDEO media Parlament European

Au apărut primele conflicte între USR și PNL chiar în Guvernul României, acolo unde miniștrii USR fac acuzații cu privire la greaua moștenire lăsată chiar de partenerii de guvernare. 

Analistul politic Bogdan Chirieac consideră că divergențele, care au apărut deja între PNL și USR, ”vor continua”. În scandalul dintre Marcel Boloș și Cristian Ghinea, pe ceea ce se întâmlă în Ministerul Fondurilor Europene, analistul politic apreciază că Marcel Boloș s-a numărat printre miniștrii care au făcut diferența în acest minister, considerându-l unul dintre cei mai buni. 

”Ăsta e ADEVĂRUL”

Totodată, Bogdan Chirieac subliniază că ”Cristian Ghinea încearcă să îndrepte anumite aberații din Legea salarizării”.  ”25% din salariu spor de antenă pentru lucrul în condiții periculoase.” este unul dintre exemplele date în acest sens de Bogdan Chirieac, care a subliniat: ”Deci oamenii ăștia care lucrează în ministerele României, multe clădiri foarte frumoase, cică lucrează în condiții periculoase. Ăsta e adevărul, poți să le dai salariul ăla din alt motiv, dar să nu dai sporul pentru condiții periculoase.”

Vezi și: Angajări pe pile în minister, acuzații USR - PNL. Boloș, replică pentru Ghinea

Dacian Cioloș, premier până la sfârșitul lui 2021?

”USR, neavând alegători în zona de administrație, ci în zona corporatistă, poate să înceapă reformele și asta se dorește. E procesul prin care USR - PLUS se va substitui PNL-ului și cred că anul acesta îl vom avea premier pe Dacian Cioloș” este scenariul lansat de Bogdan Chirieac. 

”Anul acesta, până la sfârșit, cred că Dacian Cioloș va lua fotoliul de prim-ministru, având și sprijinul Bruxelles-ului pentru lucrul acesta” a întărit Bogdan Chirieac.  

Analistul politic se așteaptă la multe răfuieli asemenea celor dintre Marcel Boloș și Cristian Ghinea, în perioada care urmează. 

”Acest partid a fost adus probabil la guvernare la recomandarea Bruxelles-ului, pe axa Paris-Berlin, tocmai pentru că vechea clasă politică nu face față. Zicerea PNL-PSD aceeași mizerie cred că se va contura pe măsură ce miniștrii USR vor deveni mai proeminenți.” consideră Bogdan Chirieac. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

acest articol reprezintă o opinie
WhatsApp
pixel