Data publicării:

A furnizat SRI probe în "dosarele de mare corupție" ale oamenilor politici din România? Avocata Eliza Ene Corbeanu: Atunci s-a stricat jocul! Era un fel de Secretul lui Polichinelle

Autor: Liana Ganea | Categorie: Stiri
WhatsApp
foto: Freepik
foto: Freepik

Ce protocoale din Justiție ar fi încălcat abuziv Serviciul Român de Informații?

Avocata Eliza Ene Corbeanu a vorbit la "Culisele Justiției" despre mersul proceselor în instanțele din România și ce s-a schimbat în ultimii ani.

Jurnalista Laura Duță a ridicat mingea la fileu: "Știm foarte bine că Serviciul Român de Informații obținea multe dintre probele folosite de către Parchete care, după protocoale, au fost desființate de către instanță. Dvs. știați că SRI făcea toate acele lucruri dovedite ulterior ilegale? Sau care erau, practic, abuzurile - exemple pe care le identificați dar poate erați într-un carusel în care nu aveați ce face..."

Eliza Ene Corbeanu a explicat: În primul rând știam că toate acele interceptări erau efectuate de SRI pentru simplul fapt că, de exemplu, DNA nu dispunea nici de tehnică, nici de oameni anume desemnați să facă acest lucru. Și, să spunem, era un adevăr pe care-l cunoșteam cu toții, numai că gurile rele spuneau că întreg dosarul ar fi fost făcut în fabricile SRI.

Nu pot să afirm cu certitudine că așa s-a întâmplat sau că în dosarele în care eu am intrat s-a întâmplat asta, dar în majoritatea covârșitoare a dosarelor care au implicat oameni politici, dosare de mare corupție, toate interceptările și marea majoritate a probelor din dosare erau opera Serviciului Român de Informații. Ceea ce nu este normal. Pentru că este o etapă incipientă, aceea în care un serviciu de informații adună informații și le aduce la cunoștința unui Parchet. Bun, acest fapt trebuie să existe într-un stat de drept. Numai că n-a mai existat nicio linie de demarcație. Oarecum s-au întrepătruns.

Laura Duță a intervenit: Am studiat protocoalele care au fost devoalate și mi-amintesc că, la un moment dat, sesizau Parchetul cu o informație, ulterior dădeau probele către procuror iar procurorul, în termen de vreo 60 de zile, trebuia să dea raportul către SRI și să spună ce a făcut cu acele probe. Adică... dădea raportul!

Eliza Ene Corbeanu: Exista o subordonare a Parchetelor față de un serviciu de informații, ceea ce nu este normal. Și-n prezent, până la urmă aceasta este menirea SRI, de a supraveghea și a strânge informații și, în măsura în care detectează săvârșirea unor infracțiuni, să se sesizeze mai departe autoritățile în speță. Numai că ne-am îndepărtat foarte mult de la competențele sau de la infracțiunile care ar fi trebuit să intre în sfera de interes a SRI, și atunci ne-am mărit această sferă la persoane. Atunci s-a stricat jocul! În momentul în care nu ne-am mai concentrat pe fapte, ci ne-am concentrat pe persoane.

Amintiți-vă ce încântat era Procurorul General de existența acestor protocoale! Era un fel de Secretul lui Polichinelle. Cu toții bănuiam că așa se întâmplă, vedeam că un dosar care s-a înregistrat astăzi, să zicem, într-un termen de doar câteva zile dispunea de un probatoriu amplu pe lângă care noi treceam... Erau vremuri când noi nu aveam voie nici măcar cu telefon la urmărire penală!

Discuția a continuat aici:

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel