A fost reînfiinţată specialitatea ortopedie pediatrică
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
ortopedie-pediatrică
ortopedie-pediatrică

Specialitatea de ortopedie pediatrică, apărută în 1996 ca supraspecialitate de sine stătătoare şi funcţionând până în 2006, după care a fost desfiinţată, a fost reînfiinţată ca urmare a procesului iniţiat de Asociaţia Română a Traumatologilor şi Ortopezilor Pediatri (ARTOP), a subliniat prof. dr. Gheorghe Burnei joi, în conferinţa de presă susţinută cu prilejul deschiderii Congresului Naţional de Ortopedie Pediatrică.

Acesta a spus că asociaţia a avut câştig de cauză la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care a respins decizia ministerului de resort de a o desfiinţa, iar în prezent se aşteaptă hotărârea Ministerului Sănătăţii de a scoate la concurs posturi pentru ortopedia pediatrică. ARTOP a propus 16 posturi pentru trei clinici universitare, trasnmite Agerpres.

Până acum, cazurile pediatrice care sunt diferite de cazurile de ortopedie pentru adulţi au fost tratate de ortopezii de adulţi, nu întotdeauna cu reuşite, înregistrându-se chiar decese, a afirmat prof. dr. Burnei.

În prezent, în ţară există doar 20 de ortopezi pediatri şi ar fi necesari 100, a precizat prof. dr. Burnei. Există acest hiatus pentru că pregătirea unor specialişti durează aproximativ cinci ani şi această desfiinţare a specialităţii a făcut să se înregistreze o lipsă de personal, a arătat el.

Prof. dr. Burnei a mai evidenţiat că România ocupă un loc fruntaş în Europa de Est în ceea ce priveşte afecţiunile ortopedice pediatrice. Acesta consideră că trebuie create centre universitare de înalt nivel care să aibă ortopezi pediatri.

ARTOP a realizat program de scolioză în Bucureşti, Iaşi, Constanţa, protezare pentru unele tumori osoase la Bucureşti.

Medicul a accentuat că se impune dezvoltarea programelor naţionale de diagnostic al displaziei de şold, care ar trebui evidenţiată încă de la naşterea micuţilor. "Intervenţiile chirugicale pentru copii nu pot şi nu trebuie făcute în spitalele de adulţi. Copiii nu sunt nişte adulţi în miniatură, ei au o patologie specifică. Specialitatea de ortopedie pediatrică are o specificitate legată de vârstă, tipul de leziune, tipul de malformaţie şi cu medicamente toate acestea nu se pot rezolva. Ne-am străduit să ajungem cu aceste intervenţii la standarde internaţionale", a spus preşedintele ARTOP.

Congresul Naţional al Asociaţiei Române a Traumatologilor şi Ortopezilor Pediatri se află la a IV-a ediţie şi se desfăşoară în perioada 6-8 octombrie.

Manifestarea îi reuneşte pe specialiştii autori ai celor mai remarcabile inovaţii în ortopedia copilului.

De altfel, ortopezii pediatri români activează de ani buni la cel mai înalt nivel, cei mai tineri pacienţi fiind îngrijiţi în marile centre universitare din Bucureşti, Iaşi, Timişoara, Târgu-Mureş, Constanţa.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel