Data publicării:

A fost găsit turistul care şi-a scrijelit numele pe peretele Colosseumului

Autor: Florin Răvdan | Categorie: Stiri
WhatsApp
Sursă foto: Pexels - https://www.pexels.com/
Sursă foto: Pexels - https://www.pexels.com/

Poliţia italiană l-a identificat pe tânărul care şi-a scrijelit numele pe peretele Colosseumului. Ar fi vorba de un turist englez. 

Anchetatorii au anunţat la începutul acestei săptămâni că turistul riscă o amendă de cel puţin 15.000 euro şi închisoare de până la cinci ani pentru actul de vandalism. Autoritatea Parcului Colosseum a fost alertată cu privire la incident în urma unor imagini video filmate chiar de cei doi şi postate apoi pe reţelele sociale, scrie Agerpres. 

"Sunt recunoscător carabinierilor pentru că l-au identificat cu promptitudine pe presupusul autor al faptei necivilizate şi absurde săvârşite la Colosseum", a declarat ministrul italian al Culturii, Gennaro Sangiuliano.

Această faptă "i-a jignit pe toţi, din lumea întreagă, care apreciază valoarea arheologiei, a monumentelor şi a istoriei", a spus oficialul.

"Acum sper că justiţia îşi va urma cursul prin aplicarea strictă a legilor. Dacă acest caz va ajunge în instanţă, Ministerul Culturii va fi reclamant civil", a adăugat Sangiuliano.

Un tânăr cu barbă, într-o cămaşă albastră înflorată, poate fi văzut în imaginile video postate pe reţelele sociale sâmbătă scrijelind cu o cheie numele său şi al iubitei sale pe un zid interior al amfiteatrului roman antic. În urma lor a rămas inscripţia "Ivan + Hayley 23".

Potrivit unei surse din poliţie citată de Reuters, cei doi ar fi părăsit ţara înainte ca autorităţile să dea de urma lor. 

Construit în urmă cu 2.000 de ani, Colosseumul a fost cel mai mare amfiteatru din Imperiul Roman și găzduia lupte de gladiatori, execuții și vânătoare de animale. Astăzi, este cea mai populară atracție turistică a Italiei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel