Maia Sandu a afișat o imagine ce intră în discordanță cu cea a altor președinți. A călătorit cu o linie aeriană comercială spre Bruxelles, având la ea un ghiozdan. În urma discursului susținut în Parlamentul European, simpatia pentru președinta Republicii Moldova a devenit similară cu cea acordată președintelui ucrainean Zelenski.
”Cu rușii practic la ușă, Maia Sandu face apel la liderii europeni pentru a accepta integrarea în UE. Dincolo de impactul politic al discursului președintelui moldovean, în România, aici, doamna Maia Sandu are o mulțime de fani. Rețelele de socializare au explodat, practic, la apariția imaginilor cu Maia Sandu încălțată cu pantofi sport. Bogdan Chirieac, nu am mai văzut atâta simpatie a publicului român de pe rețelele de socializare cred că de pe vremea lui Traian Băsescu. Toată lumea a zis cât de cool este Maia Sandu, cum merge cu low-cost, cum se duce la Parlamentul european încălțată cu pantofi sport. Este o nevoie, e un gol pe care doamna Maia Sandu îl umple aici în România sau putem să ne gândim la proiectul Maiei Sandu, implicarea în Moldova, Maia Sandu, candidat la președinție din partea României Mari”, a afirmat jurnalista Lili Ruse în emisiunea sa de la RomâniaTV, lansându-i tema de discuție analistului Bogdan Chirieac.
Și Iohannis ar fi putut avea parte de aceeași simpatie
”Ne putem gândi la ce doriți dumneavoastră, toate opțiunile sunt deschise, mai ales că e o diferență, Maia Sandu nu joacă teatru, nu e Dacian Cioloș, care s-a dus cu low-costul la Bruxelles și le-a cerut pasagerilor ”rămâneți pe scaun că mă dau eu jos”. Nu! Așa este Maia Sandu. Așa este doamna aceasta, președinte al Republicii Moldova. Înțeleg că și guvernul său are mulți oameni care îi sunt apropiați și au comportamente asemănătoare. Așa este această doamnă. Bine, în România se mai urcă pe munte să vadă presa”, a răspuns Chirieac.
”Și Iohannis se urcă pe munte, de ce sunteți răutăcios acum”, a intervenit Lili Ruse.
”Așa este, și dânsul urcă. Dacă domnul președinte, în 2014, când a urcat pe munte și se bucura de aceeași simpatie, spunea ”în doi ani de zile vreau să merg pe autostradă de la București la Sibiu” și se făcea autostrada, vă asigur că era și acum manifestație în stradă că lumea dorea al treilea mandat al lui Klaus Iohannis. Maia Sandu face lucrurile astea. Acum fie vorba între noi, Republica Moldova e o țară foarte mică și ca țară, și ca suprafață, ar fi ușor de integrat în Uniunea Europeană, numai că sunt criterii, fiindcă și Republica Moldova, ca și Ucraina- numai că la Ucraina e dificil, că e țara mult mai mare- sunt state eșuate. Doamna Maia Sandu face o treabă bună, a început reforma Justiției. Vedeți la noi, faptul că nu s-a reformat justiția este cel mai mare handicap pe care îl avem în fața întregii lumi”, a mai spus Chirieac.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Acest articol reprezintă o opinie.- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- O nouă escrocherie face ravagii în Franța. Ce este metoda "cetățeanul român"
- Mircea Badea, propunere tare pentru șoferii de mașini electrice: Ori protejezi natura, ori ce faci?!
- Satul în care vin turiști din Austria, Germania, Belgia și de peste Ocean. Tanti Emilia dezvăluie secretele ciorbei de miel: ”Este regele ciorbei”
- Salariu minim mai mare decât cel minim pe economie și șase salarii compensatorii pentru toți angajații din bănci. Acordul parafat miercuri cu sindicatele
- Acoperiș pe toate blocurile. Sociologul Bulai vine cu o idee inedită, ca la țară, dar cu ”super rentabilitate”: Micul Paris pe bune!
- Ucraina a refuzat ca o stradă din Odesa să se numească Mihai Eminescu. Ce variante au fost acceptate
- Mugur Ciuvică a spus cine ar fi cel mai bun președinte pentru România: E la ani lumină față de orice contracandidat / video
- Loto 6/49. Rezultatele tragerilor de joi, 25 aprilie, 2024. Report cumulat la Noroc de peste 1,85 milioane de euro
- Iohannis zice că "economia României nu șchioapătă". Coșea: Bineînțeles că nu, pentru că se târâie ca un melc. Ce îi trebuie pentru a deveni "tigru"