Data actualizării:
Data publicării:

A doua zi de Crăciun. Soborul Maicii Domnului, sărbătorit de creștini

Autor: Crişan Andreescu | Categorie: Cultura
WhatsApp

După  Naşterea Domnului, creştinii ortodocşi sărbătoresc în a doua zi de Crăciun Soborul Maicii Domnului, potrivit Antena 3 .

Alegeri prezidentiale 2024

Maica Mântuitorului Iisus Hristos, pe care o cinstim pe 26 decembrie, este prima cea mai mare persoană sfântă din ceruri după Sfânta Treime (apoi Sfântul Ioan Botezătorul), ocrotitoarea tuturor creştinilor, mijlocitoarea noastră în faţa lui Dumnezeu şi mama noastră a tuturor.

Aceasta este ziua în care, potrivit crestinortodox.ro, adunarea cerească se uneşte cu adunarea pământească în jurul Maicii Domnului pentru a cinsti sfinţenia Sa: "Prin cine s-a făcut mântuirea neamului omenesc? Prin Domnul nostru Iisus Hristos. Dar prin cine a lucrat Dumnezeu şi care au fost vasele alese de Dumnezeu la taina aceasta a mântuirii lumii? Întâi Iisus Hristos, al doilea Maica Domnului".

Vai de creştinul care n-o cinsteşte pe Maica Domnului

"Câtă slavă şi cinste nu are ea acolo sus, iar noi, păcătoşii, pe pământ ne lenevim s-o chemăm în ajutor, sau nu ştim câtă durere o să aibă sufletul nostru în ceasul morţii. Atunci o să vedem cât poate Maica Domnului să ne uşureze şi să ne scoată din ghearele dracilor, care vor veni să ne arate toate câte am greşit cu cuvântul, cu lucrul şi cu gândul.
Vai de creştinul care n-o cinsteşte pe Maica Domnului şi nu are în casa lui o carte de rugăciuni, să-i citească Maicii Domnului un paraclis sau un acatist, sau care nu ştie măcar o rugăciune pe de rost către ea! Mare ruşine o să aibă acela în ziua Judecăţii" (din Predica la Soborul Maicii Domnului, Părintele Ilie Cleopa).

Soborul Macii Domnului este unul dintre cele cinci mari praznice din anul bisericesc închinate Sfintei Fecioare Maria. În a treia zi de Crăciun, Biserica Ortodoxă îl prăznuieşte pe Sfântul Apostol, Întâiul Mucenic şi Arhidiacon Ştefan.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel