A cumpărat trei case cu trei dolari. "În trei zile aveam deja biletul de avion, o maşină închiriată şi am plecat"
O femeie din SUA a reuşit să cumpere trei case din Europa cu doar trei dolari.
Rubia Daniels a auzit de pe Internet de casele ieftine din Italia, aşa că şi-a propus să afle mai multe despre acestea.
"Am fost uimită. A fost unul dintre lucrurile acelea pe care trebuie să le vezi pentru a te sigura că sunt reale. Mi-am făcut cercetările, iar în trei zile aveam deja biletul de avion, o maşină închiriată, mi-am rezervat o cameră la hotel şi am plecat", a declarat Rubia Daniels, conform Insider.
La finalul călătoriei de 10 zile în Mussomeli, un oraş mic din Sicilia, în iulie 2019, aceasta era deja proprietarul a trei case părăsite pe care le cumpărase cu doar un euro fiecare.
"Oamenii au fost foarte primitori, toată lumea voia să bea cafea cu mine. Agenţii imobiliari m-au primit de parcă eram sora lor, mergeau cu mine în fiecare zi pe acolo!", a mai spus Daniels, care a afirmat că a fost încântată de la început de ideea unui proiect de restaurare.
"E un concept de mediu acolo. Trebuie să încetăm să mai construim şi să începem să remodelăm ceea ce deja avem", a mai explicat femeia.
"Casa la care lucrez acum o voi transforma în galerie de artă. Ăsta e planul. Una dintre cele trei va fi locuinţa mea. Iar a treia, care va fi cel mai mare proiect al meu, o voi transforma într-un centru de frumuseţe pentru comunitate", a adăugat ea.
Femeia de 49 de ani a început în 2019 să restaureze casele, dar a trebuit să se oprească din cauza pandemiei.
"A venit COVID-19 şi nu am mai avut voie să revin în Italia, aşa că am reînceput renovările abia la finalul anului trecut", a mai spus Daniels, care îşi împarte timpul între San Francisco şi Mussomeli. Până acum, femeia a reuşit să restaureze faţada a două case, dar nu s-a apucat încă de a treia.
Italia, disperată după oameni ca Rubia Daniels
În 2021, nouă sate din sudul Italiei au anunţat că vor plăti milenialilor 33.000 de dolari dacă se mută acolo, pentru a ajuta la repopularea oraşelor mici. Satele, toate din regiunea Calabria, au oferit aceşti bani tuturor celor cu vârsta sub 40 de ani care voiau să se mute acolo.
Regiunea Calabria a ajuns la ştiri şi în vara anului 2020, când a vândut case din satul Cinquefrondi la preţul de 1 euro. 12 case au fost scoase la vânzare la acest preţ.
În 2019, autorităţile locale din Cammarata, un oraş din Sicilia, a dat case pe gratis tuturor celor care îşi doreau să locuiască acolo, pentru ca oraşul să nu se transforme într-o ruină.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News