Data actualizării:
Data publicării:

A crescut bugetul pentru pensii în 2024! Anunț despre salariul minim european și ce schimbări aduce

Autor: Doinița Manic | Categorie: Economie
WhatsApp
Foto: Pixabay
Foto: Pixabay

Bugetul de pensii a crescut cu 25,7% în luna ianuarie datorită creșterii salariilor, susține Marius Budăi.

Creşterea salariilor a făcut ca bugetul de pensii să crească în prima lună din 2024 cu 25,7% mai mult faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, a declarat, Marius Budăi, fostul ministru al Muncii, pentru Agerpres.

Potrivit acestuia, salariul mediu net a depășit 1.000 de euro, cu un avans de 15,5% faţă de anul precedent, în timp ce pensia medie pentru limită de vârstă a trecut de pragul de 500 de euro, ajungând la 2.563 de lei.

"Aceste evoluţii pozitive sunt rodul unei economii în creştere şi al investiţiilor care stimulează piaţa muncii. Proiectul de introducere a salariului minim european în România va contribui şi mai mult la îmbunătăţirea nivelului de trai pentru toţi, inclusiv pentru pensionari", a afirmat Budăi, care susţine că datele sale se bazează pe execuţia bugetară prezentată de Ministerul Finanţelor Publice.

PSD respinge propunerea de a impune CASS pentru pensiile peste 4.000 de lei.

Totodată, Marius Budăi a spus că PSD respinge propunerea de a impune CASS pentru pensiile peste 4.000 de lei.

"Unii senatori liberali, cunoscuţi pentru poziţia lor mai puţin favorabilă pensionarilor, au iniţiat acest proiect. Totuşi, PSD se poziţionează ferm împotriva acestei măsuri, pledând pentru protecţia şi respectul cuvenit vârstnicilor noştri", a declarata acesta.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel