Data actualizării: 24.02.2017 18:51
Data publicării: 23.02.2017 13:01

70 de ani de Haute Couture ai Casei Dior

Autor: Magdalena Popa Buluc | Categorie: Cultura

Dior couture

De la Domnul Christian Dior la Maria Grazia Chiuri . Poveşti importante şi mici secrete ale Casei pariziene care, de 70 de ani, anticipează visurile femeilor. Dincolo de orice modă şi de orice timp.

Dar 70 de ani sunt mulţi. Cum a reuşit oare să nu dispară în marea de mărci care a urmat? De ce ne fascinează şi astăzi moda anilor 50? Pentru că era de o eleganţă desăvârşită. Era epoca siluetelor mitice a Haute Couture-ului de aur. Sunt urmele lăsate de New Look-ul lui Christian Dior, asistent al naşterii viitorilor zei ai modei.

Dior reloaded

La ora 10 şi jumătate, miercuri, 12 februarie 1947, la Paris, pe strada Montaigne, la numărul 30, intra în scenă primul manechin. Se numea Marie-Thérèse, şi până cu puţin timp înainte fusese o secretară în căutarea unui loc de muncă, dar a răspuns unui anunţ prin care un croitor în curs de afirmare, Christian Dior, căuta manechine. S-au prezentat mai ales domnişoare experte în alte domenii, convinse că era vorba despre o angajare “sub acoperire” pentru a eluda legile franceze privind bordelurile. Asta era situaţia, iar stilistul a înţeles că era mai bine să le examineze. Aşa a descoperit printre ele o interpretă perfectă a stilului lui.

Christian Dior readuce eleganța în modă

Sărmana tânără a fost terorizată, a izbucnit în plâns între o schimbare de ţinută şi alta. N-a mai contat, entuziasmul publicului s-a amplificat ajungând în final la beatitudine. Destul pentru ca acel show de modă să creeze o legendă, aşa cum scria în ziua următoare L’Express: “Christian Dior era un necunoscut în 12 februarie şi este un mit în 13 februarie”. Botezând estetica lui “New Look”, ne gândim la un cronicar al revistei Life, care a auzit expresia la Carmel Snow, de la Harper’s Bazaar, singura dintre marile publicaţii care a asistat la show. Definiţie foarte potrivită, dat fiind că din acel moment, istoria costumului s-a schimbat pentru totdeauna.

New Look, Christian Dior

Pentru a înţelege efectul pe care Christian Dior l-a avut asupra modei, trebuie să ne amintim că stilistul a avut la dispoziţie numai 10 ani pentru a-şi afirma viziunea: a debutat în 1947 şi a murit pe neaşteptate în 23 octombrie 1957, în timp ce era în vacanţă în Italia, la Montecatini Terme. Ironie a vieţii, cu numai câteva luni înainte, revista Time îl publicase pe copertă. O alegere fără precedent, datorată publicaţiei care înţelesese că el adusese visul şi bucuria în felul de a se îmbrăca al femeilor, dându-le exact ceea ce doriseră chiar înainte de a le întreba.

Christian Dior în 1955

Şi tocmai această abordare a permis unei Case orfane de fondatorul ei după atât de puţin timp să rămână unul dintre numele cele mai iubite dintotdeauna şi pentru totdeauna. Şi nu întâmplător, să ofere publicului un imaginar încântător şi dezirabil – pe baza realităţii în care trăim – a devenit principiul adoptat ca model al celor care i-au urmat, cu un rezultat fundamental: veşmintele de la Dior cuceresc, pe cei care le privesc.

Christian Dior 1955, moda de toamnă

Este suficient să observăm ce au făcut succesorii lui şi relaţiile lor cu contemporanii pentru a înţelege: când, la moartea lui, tânărul şi talentatul Yves Saint Laurent a preluat frâiele atelierului, publicul s-a temut că rezultatul nu va fi la înălţime, dar satisfacţia colectivă de după primul lui show cu celebra linie “Trapèze” a fost fără precedent. Franţa, s-a spus fără nicio ironie, este salvată.

Pentru Yves totul a stat în dorinţa de a îmbina prezentul excitant şi tumultuos cu atmosfera tensionată a atelierului: alegerea l-a costat în 1960 postul şi aprecierea criticii (s-au înşelat, aşa cum a demonstrat-o din plin ceea ce a urmat).

Grace Kelly într-o rochie Dior, anii 50

I-a succedat Marc Bohan, care a condus atelierul mai mult timp, din 1961 până în 1989, şi cu el, unicul obiectiv a fost păstrarea spiritului şi tradiţiei fără a devia de la principiile originare, chiar cu riscul de a respinge noul.

Despre Gianfranco Ferré, abia debarcat la Paris în 1989, s-a spus că a venit numai “să facă Dior”. Şi aşa a făcut până în 1996, elaborând o imagine fastuoasă şi monumentală.

Pe malul Senei

A venit apoi rândul lui John Galliano, iconoclastul modei, care a trimis pe podium cloşari de lux (atrăgându-şi practic furia tuturor), show-uri cu Nefertiti mutată la Las Vegas, prostituate din Shanghai-ul anilor 20, clowni şi creaturi suprarealiste în stilul lui Cocteau, totul flancat de lenjerie, T-shirt şi genţi care au făcut să explodeze vânzările.

Brigitte Bardot în 1957

În 2012, cu Raf Simons, totul s-a schimbat din nou: la început acesta a studiat mişcarea creaţiilor fondatorului, a petrecut zile întregi să vadă ţesăturile şi culorile folosite de-a lungul anilor de Casa Dior şi apoi şi-a creat propriul limbaj, modern, sofisticat şi care te face să visezi.

Marlene Dietrich în 1951

Acum este rândul Mariei Grazia Chiuri, prima femeie care regizează soarta acestui sanctuar al stilului, care s-a întors direct la femei, răspunzând exigenţelor lor de astăzi şi aducând în acelaşi timp un omagiu creativităţii predecesorilor. Fiecare piesă a ei îşi are rădăcinile în prezent şi în moştenirea care este menită să urmeze şi să filtreze romantismul ei pragmatic. Rezultatul este adevărat, perfect chiar pentru această epocă, exact aşa cum dorea Domnul Dior.

Christian Dior în 1957

Alegerea stilistului de a se mişca pe anume direcţii a fost de fapt o reacţie la urâţenia războiului. Ura fustele scurte, gecile largi, pantofii dizgraţioşi ce se purtau, mai mult de nevoie decât de plăcere în anii 40 (acel stil născut de nevoie şi intitulat “zazou”). El a adus taiorul Bar şi enormele rochii-mantou, broderiile şi fustele care cereau chiar şi 22 de metri de material. După ani de forţată simplitate, femeile erau invitate să îmbrace din nou crinoline, să-şi accentueze şoldurile, să se strângă în corsete. Nu e de mirare că acest stil era urât de Coco Chanel şi de Cristobal Balenciaga care vedeau în el antiteza simplităţii moderne pe care o predicau.

Creație John Galliano 1997

Totuşi femeile i-au dat dreptate: Dior intuise că pentru a face parte din acel ideal, ele erau gata gata să sacrifice comoditatea şi aspectul practic. Şi răbdare, dacă modelele îmbrăcate cu rochiile lui erau agresate pe stradă de trecători furioşi de atâta strălucire. Toate acestea sunt de ajuns pentru a ilustra ataşamentul lumii faţă de Casa Dior.

Creație Dior din 1991

La Granville, în Normandia, în vila Les Rhumbs, se află Muzeul Dior, care adăposteşte acum expoziţia Staruri în Dior. În această casă, înconjurată de o imensă grădină, s-a născut designerul Christian Dior, acum mai mult de un secol, şi acolo şi-a forjat personalitatea, gustul pentru natură şi flori.

Galliano

Expoziţia propune o „distribuţie” incredibilă: Rita Hayworth, Olivia de Havilland, Liz Taylor, Marilyn Monroe, Sophia Loren, Brigitte Bardot, Charlize Theron, şi, desigur, Marlene Dietrich, prietena fidelă de la început până la sfârşit a casei din strada Montaigne. Dior este cel care a revoluţionat codurile esteticii şi a celebrat corpul feminin, care le-a desenat o siluetă ideală în acord cu frumuseţea lor, le-a îmbrăcat şi în viaţa particulară şi pe ecran.

John Galliano inspirat de Christian Dior

La mijlocul anilor '50, Casa Dior, lansată în 1947, avea deja relaţii strânse cu cinematografia, datorate pasiunii designerului pentru cea de a şaptea artă. Pentru că, înainte de a colabora cu Robert Piguet şi Lucien Lelong, Christian Dior a fost costumier. „Şi asta, încă din 1940. Tânărul Dior a lucrat pentru filme de avangardă, ca «Le Lit a colonnes», de Roland Tual, sau «Le Silence est d’or», regizat de Rene Clair”, precizează Brigitte Richard, conservatoarea muzeului.

Primul show John Galliano

Dior a trecut foarte repede în zona haute couture, iar actriţele i-au rămas fidele. Marlene Dietrich a fost printre admiratoarele lui fervente, declarând răspicat realizatorilor” „No Dior, no Dietrich!”. Această dorinţă este înscrisă şi în contractul semnat cu Alfred Hitchcock pentru Le Grand Alibi, unde se menţionează şi faptul că actriţa poate păstra la sfârşitul filmărilor toate toaletele. Mai ales, faimoasele taioare care accentuează talia fină şi curba şoldurilor, caracteristici emblematice pentru eleganţă, în viziunea lui Christian Dior.

Dior, în versiunea de azi

La rândul ei, Rita Hayworth, care, de la primul defileu, a făcut o adevărată pasiune pentru taiorul cu funde, Liz Taylor a ales rochia Diorissimo, desenată de Marc Bohan, pentru a asista la premiera unui concert al soţului ei Eddie Fisher, în 1961, Grace Kelly i-a încredinţat sarcina de a-i concepe mantoul-rochie Bal de primăvară, din mătase galbenă brodată cu flori, când era însărcinată... Fără îndoială, pentru că se simţea frumoasă în rochia neagră cu decolteu adânc în spate, Marilyn Monroe a ales-o pentru ultimele ei fotografii, semnate de Bert Stern, la Hotel Bel-Air, în 1961.

Model semnat de Maria Grazia Chiuri din colecția HC P& E în 2017

“Christian Dior era foarte inteligent”, afirmă Katie Somerville, curator şef al National Gallery of Victoria, muzeul din Melbourne care, de la 27 august până în 9 noiembrie, va găzdui expoziţia The House of Dior: Seventy Years of Haute Couture, reunind cele mai importante veşminte ale Casei, de la prima colecţie până la creaţia Mariei Grazia Chiuri, prezentată acum o lună. “Era un geniu al croitoriei şi un excelent om de afaceri. A fost primul care a punctat pe licenţe dincolo de Ocean, rezolvând astfel problema hainelor copiate şi vândute la preţuri mai mici, şi care a înţeles că publicul mai puţin avut putea fi atras şi prin ciorapi, ochelari, parfumuri... Avea un stil avant la lettre. În acest fel, viziunea lui a rămas intactă şi popularitatea i-a crescut”.

Raf Simons pentru Dior 2012

Cu adevărat, în anii 50, Dior era Casa cea mai solidă şi dorită şi acest bilanţ special nu s-a aschimbat. “Codurile Dior sunt baza pe care a fost construită istoria noastră, şi orice director de creaţie le-a ales pe cele pe care le-a dorit. Colecţie după colecţie, interpretarea lor s-a suprapus pe cele precedente, permiţând mărcii să evolueze”, explică Soizic Pfaff, de 20 de ani Heritage Director la Dior. Ea gestionează arhiva în care sunt păstrate, “ca într-o bibliotecă”, cei 70 de ani de colecţii, proiecte şi idei.

Raf Simons

“Reacţia celor care se află în faţa uneia dintre capele istorice ale casei este mereu aceeaşi, indiferent de câte cunosc în materie de modă: ei rămân încântaţi de ceea ce ea reprezintă, mai mult decât de veşmânt în sine. Toţi ştiu ce înseamnă New Look şi să vezi cu ochii tăi un taior Barr, care este un exemplu, o revelaţie”.

Acesta este sensul minunii patrimoniului pe care designerii care s-au succedat de-a lungul timpului s-au simţit obligaţi să-l păstreze. Şi faptul că aceşti creatori erau diferiţi unul de celălalt nu a făcut decât să amplifice carisma mărcii: dincolo de gust şi de sensibilitate, adevăratul credo al lui Dior era arta de a le face fericite pe femei, şi acesta este credo-ul şi astăzi.