Data publicării:

65 de artiști și compozitori, scrisoare către Ministerul Culturii

Autor: Alexandru Ichim | Categorie: Lifestyle
WhatsApp

Zeci de artiști au cerut Ministerului Culturii să susțină industria muzicală din România. 

Alegeri prezidentiale 2024

În contextul măsurilor luate pentru prevenirea răspândirii virusului COVID - 19, 65 de artiști și compozitori, reprezentați de Global Records, HaHaHa Production și Quantum Music, au solicitat Ministerului Culturii să intervină asupra impactului pe care acestea le vor avea asupra industriei muzicale din România și, cu precădere, asupra artiștilor interpreți, printr-o scrisoare, trimisă astăzi, luni, 23 martie.

La scurt timp după apelul făcut de artiști, Ministrul Culturii și-a exprimat susținerea totală pentru măsurile propuse în scrisoarea trimisă de către aceștia.

Iată scrisoarea deschisă: 

 

”În România, 80% din veniturile artiștilor sunt realizate din prestații artistice și cesiunea interpretării lor live în cadrul evenimentelor și concertelor, care în următoarele luni nu se vor mai organiza. Acest fenomen poate influența și reduce dramatic creația muzicală autohtonă, piața urmând a fi dominată, așa cum s-a întâmplat și în perioada 1990-1999, de artiștii străini, care au supraviețuit datorită posibilității lor de a atrage venituri substanțial mai mari din drepturi de autor pentru difuzarea producțiilor lor muzicale.

Ce măsuri s-au cerut

Artiștii reprezentați de Global Records, HaHaHa Production și Quantum Music au solicitat Ministrului Culturii introducerea pe perioada stării de urgență a unei reglementări prin care posturile de radio și tv de pe teritoriul României să difuzeze producții muzicale care includ cel puțin contribuția unui autor român sau interpretate de un cetățean român într-o proporție de minimum 50% din totalul de muzică difuzată zilnic. De asemenea, de a difuza muzică în limba română într-o proporție de minimum 50% din totalul de muzică difuzată zilnic, pentru susținerea culturii românești pe termen lung, ulterior perioadei de stare de urgență.

Mai multe state au luat deja măsuri 

Mai multe state membre ale Uniunii Europene aplică asemenea măsuri. Franța este un exemplu definitoriu în acest sens, impunând ca un procent din muzica difuzată pe radiourile și televiziunile de pe teritoriul țării să fie în limba franceză.

Muzica reprezintă unul dintre principalele mijloace de propagare a limbii naționale, iar acest fapt a fost demonstrat în ultimele secole în care apariția producțiilor muzicale în limba română a permis unificarea dialectelor sale și reliefarea particularităților diverselor graiuri.

Măsurile propuse au rolul de a ajuta industria muzicală din România în acest context deosebit de grav prin care trece, pentru a putea rezista și depăși această perioadă grea”, se arată într-un comunicat de presă. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel