6 martie: Duminica Înfricoșătoarei Judecăți. Ce trebuie să faceți astăzi
6 martie este o zi extrem de importantă în calendarul ortodox.
'Sf. 42 de Mc. din Amoreea; Sf. Mc. Eufrosin; Aflarea Sfintei Cruci. Duminica Lăsatului sec de carne (a Înfricoşătoarei Judecăţi); Ap. I Corinteni VIII, 8-13; IX, 1-2; Ev. Matei XXV, 31-46; glas 7, voscr. 7' - Duminica Înfricoșătoarei Judecăți (a lăsatului sec de carne). Tot pe 6 martie se sărbătoresc Sfintii 42 de Mucenici din Amoreea.
Duminica Înfricoșatei Judecăți deschide o săptămână pregătitoare pentru începutul Postului Mare.
În Duminica Înfricoșătoarei Judecăți, pe 6 martie, creștinii lasă sec de carne, începând pregătirea pentru intrarea în cele 48 de zile de post ce preced Învierea Domnului.
Termenul de Lăsatul secului provine din latină şi înseamnă „a lăsa cele lumeşti", în sensul de a ne opri de la păcate sau fapte rele, deoarece, după Lăsatul secului, se intră în Postul Sfintelor Paşti (anul acesta postul începe luni, 14 martie).
După Săptămâna Brânzei (7 - 13 martie), în care creştinii renunță la preparatele făcute din orice fel de carne, în afară de pește, în Duminica Izgonirii lui Adam din Rai (13 martie) credincioșii care ţin post vor renunţa şi la brânză, lapte, ouă şi pește.
Intre duminica aceasta si urmatoarea, a Duminicii izgonirii lui Adam din rai este condensata intreaga istorie a mantuirii neamului omenesc. Dupa aceea, pe parcursul Postului Mare, timpul acesta al istoriei sa fie cumva rastignit pentru a fi indumnezeit, scrie Crestinortodox.ro.
"Duminica aceasta ne ajută să gândim că toţi vom muri şi că toţi vom ajunge la un moment dat să fim judecaţi de Dumnezeu, şi avem şansa în timpul Postului Mare, prin pocăinţă, să dobândim un răspuns bun la această judecată", spun preoţii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News