6.000 de doze de vaccin antigripal distribuite în judeţul Botoșani
Autorităţile sanitare din judeţul Botoşani au intrat în posesia primelor 6.000 de doze de vaccin antigripal din totalul celor 28.000 de doze solicitate Ministerului Sănătăţii pentru sezonul rece 2019- 2020, a declarat, pentru Agerpres, directorul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP), Teodor Ferariu.
Potrivit sursei citate, dozele de vaccin antigripal vor fi folosite, prin intermediul medicilor de familie, pentru vaccinarea cu prioritate a persoanelor cu afecţiuni cronice pulmonare, cardio-vasculare, renale sau hepatice, dar şi pentru gravide.
De asemenea, vor fi vaccinate persoanele aflate în instituţii de ocrotire medico-sociale, dar şi vârstnicii de peste 65 de ani. 'El (n.r.- vaccinul) vine în tranşe. Prima tranşă a venit pentru unităţile speciale. Acum a venit şi pentru populaţie şi vor fi vaccinate în special persoanele expuse la risc', a afirmat Ferariu.
Distribuirea vaccinului antigripal survine la scurt timp după ce în judeţul Botoşani au fost înregistrate primele două cazuri de gripă la persoane cu vârste cuprinse între 15 şi 49 de ani. Totodată, în ultima săptămână au fost raportate 1.048 de cazuri de infecţii virale ale căilor respiratorii superioare, conform Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News