40 de ani de Centre Pompidou
Autor: Magdalena Popa Buluc | Publicat pe: 06 feb 2017, 19:24
WhatsApp
Un popas în fața Centrului Pompidou
Un popas în fața Centrului Pompidou
La 31 ianuarie 1977 a fost inaugurat, în inima Parisului,  Centrul de Artă şi Cultură Georges Pompidou . Acum, după 40 de ani,  Beaubourg  a devenit cel mai important centru de artă european în care artiştilor vizuali li se alătură cărţile, designul, muzica şi cinema-ul.  

În 4 şi 5 februarie, Muzeul a sărbătorit împlinirea vârstei de 40 de ani. Aniversarea va fi marcată, până la începutul anului 2018, de expoziţii, spectacole de teatru şi dans, concerte şi conferinţe, prezentate în 40 de oraşe franţuzeşti, de la Grenoble la Lille, trecând prin Le François în departamentul Martinique, Chambord, Nisa…


Actori deghizați în opere de Magritte, Léger, Munch, Arp sau Malevitch

 

“Am dorit ca a 40-a aniversare a Centrului Pompidou să fie o sărbătoare a creaţiei artistice peste tot în Franţa. Să fie o mărturie a vitalităţii instituţiilor culturale care împărtăşesc spiritul Centrului Pompidou. Să celebreze legăturile cu artiştii, muzeele, centrele de artă, scenele de spectacol, festivalurile, să dezvolte şi să îmbogăţească o lungă istorie de proiecte comune în serviciul artei şi al creaţiei”, mărturisea pentru presă Serge Lasvignes, preşedintele Centrului Pompidou.

 

Relația interior-exterior

 

Toate spaţiile muzeului au fost deschise până la ora 23:00 sâmbătă şi până la 21:00 duminică, iar intrarea a fost gratuită. Au fost difuzate 40 de conferinţe-cult şi 17 noi interviuri cu artişti, scriitori şi intelectuali, în cadrul secţiunii 40/17, Să vorbeşti la Centrul Pompidou, vizitatorii au fost invitaţi să încredinţeze amintirile şi documentele lor pentru arhiva Centrului, fanfara The BrassTa a animat spaţiile de la parter  cu ritmuri de jazz New Orleans, funk şi pop.

 

Din partea superioară a Centrului Pompidou, o vedere panoramică a orașului


Bal Monochrome, cu DJ Chloé, Prieur de la Marne şi Ariel Wizman, a invitat iubitorii de dans să se îmbrace într-o singură culoare din cap până în picioare. Vizitatorii au putut descoperi cortina Salade pe care Georges Braque a realizat-o pentru spectacolul omonim din 1924…

 

Retrospectiva Cy Twombly

 

Muzeul a cărui clădire revoluţionară a devenit un simbol al arhitecturii secolului al XX-lea, are acum o colecţie de peste 120.000 de opere, o bibliotecă publică (Bpi), săli de cinema şi de spectacol, un institut de cercetare muzicală (Ircam), spaţii pentru activităţi educative… 

 

Cy Twombly Simple Haut

 

Această arhitectură postindustrială unică, realizată din tuburi şi culori, imaginată de Renzo Piano şi Richard Rogers, a făcut obiectul multor critici. Renzo Piano declara atunci: “am dorit să demolez imaginea unui edificiu cultural care inspiră teamă. Este visul unui raport extraordinar de liber între artă şi oameni, în care să respire, în acelaşi timp, oraşul”. 

 

Cy Twombly

 

Beaubourg, mai mult decât alte muzee internaţionale, a depăşit rolul de simplu organizator de expoziţii, devenind un forum al expresiei şi al creaţiei, în care artele se intersectează în marile spaţii scăldate în lumină. 

 

Expoziția Giacometti

 

Printre expoziţiile antologice ale Muzeului de Artă Modernă să amintim Opera lui Marcel Duchamp, prima expoziţie deschisă în 1977, montată într-o manieră revouţionară de  Jean Clair, cele două evenimente Dali, în 1979 şi 2012, ultima având 790.090 de vizitatori, trilogia istorică Paris/New York 1977, Paris/Berlin 1978  şi Paris/Moscou 1979, Magicienii Terrei din1989, în care Jean-Hubert Martin reuneşte toate continentele, devenind un pionier al globalizării, Elles (Ele), în 2011, cu 350 de opere semnate de 150 de artiste, Nicolas de Staël, în 2003, urmărind viaţa de cometă a unui pictor abstract strălucit, Soulages, în 2009, dedicată aniversării vârstei de 90 de ani a acestui pictor al negrului şi al luminii, care a fost un adevărat triumf, Koons, în 2014, cea mai polemică expoziţie consacrată unuia dintre cei mai controversaţi dintre pictorii celebri ai timpului său. 

 

George Braque, Salade

 

Prima expoziţie cu care se deschide acest an aniversar este Retrospectiva completă a operei artistului american Cy Twombly. De o amploare neobişnuită, expoziţia reuneşte împrumuturi excepţionale din colecţii publice şi particulare din lumea întreagă, ce retrasează ansambul carierei artistului printr-un parcurs cronologic a 140 de picturi, sculpturi, desene şi fotografii. Cy Twombly (1928-2011) poate fi destabilizator prin arta sa epurată şi simbolică, prin marile formate demne de expresionism, ca o pictură rupestră a timpurilor contemporane.  Grafitti şi glife, semne şi rebus încrustate în materie. La Londra, Tate Modern, aduce un omagiu oarecum inversat lui  Rauschenberg, prietenul lui Twombly şi fotograful său, ale cărui portrete celebre se găsesc şi la Beaubourg. 

Alte expoziţii vor celebra opera fotografului American Walker Evans, a pictorului englez David Hockney sau a artistului francez César…

 

Expoziția Magritte

 

Printre expoziţiile acestui an aniversar se numără Henri Matisse, laboratorul interior, deschisă până în 6 martie la Muzeul de Artă din Lyon, focalizată pe practica desenului, cu o selecţie de 250 de opera, Joan Miro între vârsta pietrei şi copilărie (din 13 mai până în 19 august) în capela Carmel a Muzeului de Artă din Libourne, o expoziţie dedicată acestui artist care s-a inspirat atât din desenele copiilor, dar şi din cele create de oamenii preistoriei, Fernand Léger, frumosul e pretutindeni (din 20 mai până în 30 octombrie) la Centrul Pompidou-Metz. Aceasta din urmă va explora, prin intermediul a peste 100 de opere, relaţiile dintre pictura lui Fernand Léger şi poezie, cinema, arhitectură sau spectacolul live de-a lungul întregii sale cariere. 

 

Henri Matisse, Marele interior

 

Să amintim şi Eileen Gray şi arhitectura intimităţii, din mai până în septembrie, la Asociaţia Cap Moderne din Roquebrune. Puţin cunoscută de marele public, irlandeza Eileen Gray a fost architect, designer, pictor şi fotograf, una dintre cele mai importante creatoare ale secolului XX. Expoziţia o omagiază printr-o selecţie de documente, filme documentare, texte şi machete.

André Breton şi arta magică (23 iunie-1 octombrie) va aduce un omagiu fondatorului suprarealismului. Piesele vor fi etalate ca într-un cabinet de curiozităţi la Muzeul de Artă Modernă din Lille, care îşi propune să redescopere pentru public artişti ca  Max Ernst, Vassily Kandinsky, Paul Klee, André Masson şi Joan Miró.

 

Louise Bourgeois, la Pompidou

 

Francis Bacon/ Bruce Nauman Concept, deschisă la Musée Fabre din Montpellier (1 iulie-5 noiembrie) urmăreşte două traiectorii diferite, prezentate în paralel: cea a englezului Francis Bacon care lucrează în continuarea tradiţiilor picturale şi cinematografice, şi cea a americanului Bruce Nauman trecând prin sculptură şi video.

În plus, Centrul Pompidou va organiza aproape 50 de expoziţii în Hexagon, multe dintre ele consacrate marilor nume ale artei secolului XX.

 

Paul Klee, Insula dulcamara


Dar succesul de acum nu trebuie să şteargă amintirea deschiderii Centrului Pompidou care a suscitat atunci o mulţime de polemici, începând cu arhitectura atât de specială care a divizat locuitorii cartierului. 

Scenograful şi fotograful francez Marc Petitjean, a surprins de la fereastra sa apariţia Centrului Pompidou. Pe când locuia în strada Beaubourg, el a observat, începând din 1972, transformarea cartierului. Din balconul său, a văzut locul eliberat, prin dispariţia străduţelor cartierului Horloge, şi ivirea unui monstru de fier şi beton. Cele peste 40 de tiraje urmăresc schimbarea până în 1985, ca şi un video realizat de el în 1975, toate expuse la Galeria Michèle Chomette


Prima retrospectivă Dali în 1979

 

A fost proiectat, de asemenea, documentarul de 52 de minute, Beaubourg, centre d'art et de culture Georges-Pompidou, ultimul film al regizorului Roberto Rossellini, o magistrală lecţie de cinema.

 

Noul realisme dada al lui Daniel Spoeri

 

În 1977, Roberto Rossellini filma inaugurarea Centrului Pompidou, iar Jacques Grandclaude îl filma pe Rossellini filmând Beaubourg. Cele două filme sunt pasionante. 

 

Scările mecanice dintre etaje

 

Cel al lui Rossellini este o mărturie unică asupra unui moment-cheie al artei contemporane. “Pentru prima data, un loc de cultură se prezintă ca un supermarket”, nota cineastul Alain Bergala. Şi pentru prima dată putem vedea publicul confruntându-se direct cu arta contemporană. Surprinderea acestui contact spontan şi sincer a fost intenţia regizorului italian. 

 

Biblioteca publică

 

În acelaşi timp, Jacques Grandclaude îl filma pe Rossellini cu intenţia de a face “un film ştiinţific”, un film de entomolog asupra manierei de a crea. Ideea i-a plăcut maestrului: “Atunci, eu voi fi insecta”, a acceptat el. 

Filmul lui Rossellini s-a construit oarecum natural, din întâlnirea între Beaubourg şi persoanele care l-au invadat. O întâlnire imprevizibilă înainte de a se produce, dar pregătită cu grijă prin dispoziţia şinelor travellingului, alegerea perspectivelor, a obiectivelor, a cadrajelor. 

 

În sălile muzeului

 

În lumina albă a soarelui de iarnă, având ca fond sonor zgomotele oraşului şi ale picamerelor, imaginile realizatorului italian sunt o mărturie a naşterii acestei arhitecturi. Ascunzând microfoane, el a captat reacţiile primilor vizitatori veniţi în masă. Unii se întrebau dacă muzeul este “încă în şantier”, alţii erau nedumeriţi în privinţa “utilităţii” sculpturilor cinetice ale lui  Niki de Saint Phalle şi Jean Tinguely.


Intrarea în cinematograful Centrului Pompidou

 

În faţa clădirii, în piaţă, copii sunt invitaţi să picteze fresce pe panouri mari. Afară este o adevărată cacofonie de cântece şi de acordeon. La etaje, uluirea celor care descopereau vederea panoramică de pe scările mecanice prin spaţiile dintre tuburi. 

 

Rossellini, turnarea filmului Centrul Pompidou

 

Vizitând colecţiile, unii sunt indignaţi de instalaţiile sculptoriţei Louise Bourgeois, alţii nu îndrăznesc să pună piciorul în cutiile de Brillo ale lui Andy Warhol. Ca un ecou sunt prezentate arhivele şi fotografiile  filmărilor ale producătorului Jacques Grandclaude, reprezentând 20 de ore de film, 45 de ore de înregistrare sonoră, 2.500 de fotografii, care fac astăzi obiectul unui dosar alcătuit în vederea înscrierii lor în patrimoniul UNESCO.

 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?