Jandarmeria a instituit controale pe "TransBucegi", după semnalul tras de De Ce News
Semnalul tras de De Ce News privind posibilele accidente care se pot produce pe șoseaua "TransBucegi", din cauză că aceste nu este inaugurat, nu a rămas fără ecou. Începând de sâmbătă, Jandarmeria a instituit controale pe DJ 713, care leagă Cabana Cuibul Dorului de Vârful Dichiu și Cabana Piatra Arsă.
Autorităţile locale din Prahova şi Dâmboviţa reamintesc conducătorilor auto că DJ 713, Cuibul Dorului - Piatra Arsă, nu este oficial deschis circulaţiei publice.
Jandarmeria Dâmboviţa a început o acţiune de control pentru şoferii care urcă pe platoul Bucegilor cu autoturisme.
Autorităţile locale din Prahova şi Dâmboviţa reamintesc conducătorilor auto că Drumul Judeţean 713, Cuibul Dorului - Piatra Arsă, nu este oficial deschis circulaţiei publice iar accesul auto în rezervaţia naturală Bucegi se sancţionează cu amendă de la 5 mii la 10 mii de lei.
În ciuda aceastei restricţii de circulaţie sute de şoferi circulă la această oră pe aşa numitul "drum al Babelor", care a fost asfaltat doar până în apropriere de Piatra Arsă, la aproape 2000 de metri altitudine.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News