Tabletă
Desktop
Data actualizării:
Data publicării:
Data publicării:
30 Decembrie, ziua dihoniei
Consultari Palatul Cotroceni
Până acum, România a avut cinci președinți: Ceaușescu, Iliescu, Constantinescu, Băsescu și Iohannis.
Nici măcar schimbarea sufixului n-a rupt tradiția. Fiecare președinte a fost întâmpinat ca erou salvator, la început, și denunțat ca dictator, corupt, incapabil, la final de mandat.
Și nu vorbesc aici de mulțime, de publicul neinstruit, care ușor se lasă pradă emoțiilor, investindu-și fără chibzuială speranțele și exagerând, apoi, neîmplinirile.
Dar intelectualii de vază, filozofii, deontologii, moraliștii și jurnaliștii progresiști, ba chiar și matematicienii, care știu bine a calcula aria cercului? Cu toții, încolonați, s-au luptat ca președintele să își câștige postul, eventual și al doilea mandat, după care, spre final, au constatat că idolul lor s-a schimbat, a devenit malefic, face rău țării, împiedică progresul, ne scoate din Europa și câte altele.
Cum se apropie finalul, cum se schimbă perspectiva. Așa că ne putem întreba: nu cumva de vină e funcția, iar nu persoana? Vedem, doar, că toți președinții pleacă în huiduieli din Palatul Cotroceni, doar Regele, când a fost alungat, în 30 decembrie 1947, a stârnit regrete.
România modernă a fost fondată de generația pașoptistă pe modelul monarhic belgian. De fapt, țara noastră a și fost supra-numită Belgia Orientului. Monarhia constituțională asigură funcția de reprezentare a statului, dar și echilibrul în societate: zeci de crize guvernamentale vin și trec, la Bruxelles, aproape fără ca publicul să-și dea seama. Alegerile, la termen sau anticipate, durează o zi, nu patru-cinci ani de semi-război civil, purtat cu toate puterile statului și între puterile statului.
Ca și în alte epoci istorice, de luptele interne profită alții. Politica externă este ca și inexistentă, competiția pierdută din start, economia sacrificată. Un proiect național nu poate fi imaginat, darmite realizat, când cel mai mare dușman pentru jumătate dintre români este cealaltă jumătate, plus-minus un vot.
Cu o zi înainte de începerea anului super-electoral 2024, să ne gândim cum ar fi arătat țările române dacă Kogălniceanu s-ar fi bătut pentru președinție cu Alecsandri, iar ”liberalul” Bălcescu ar fi avut ca obiectiv politic să-l rupă pe ”conservatorul” Heliade Rădulescu, ca să crească numărul de mandate al partidului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
