Data publicării:

2020, an COVID. Marcel Pavel invocă pedeapsa divină: „V-aţi luat-o în cap, sunteţi prea spurcați!”

Autor: Cătălina Burghelea | Categorie: Lifestyle
WhatsApp

Artistul Marcel Pavel este de părere că tot ce se întâmplă acum în lume este o pedeapsă divină.

Marcel Pavel susține că anul 2020 a fost unul foarte greu pentru el, "cam 80% din ce s-a întâmplat în acest an a însemnat tristețe, rău, dar și învățare de minte și timp de reflecție asupra propriei persoane și a propriului suflet".

În primul rând, îmi doresc să treacă acest an cât mai repede, pentru că a fost unul cu o cifră fatidică pentru întreaga omenire, și anume 2020. Pentru mine, cam 80% din ce s-a întâmplat în acest an a însemnat tristețe, rău, dar și învățare de minte și timp de reflecție asupra propriei persoane și a propriului suflet, a mentalului și o reevaluare a fiecăruia dintre noi, ca oameni”, a declarat artistul pentru FANATIK.

Cântărețul consideră că oamenii au devenit din ce în ce mai răi, iar Dumnezeu a dat această cumpănă (coronavirus), pentru resetarea întregii planete. 

„Nu aveam nevoie de așa ceva, dar probabil că Dumnezeu a spus: „V-ați luat-o în cap, sunteți prea spurcați (cu ghilimele de rigoare…) la suflet, v-ați înrăit, doriți să vă îmbogățiți tot mai mult, vă trădați aproapele!…”. Iată unde am ajuns. Poate că această cumpănă va însemna resetarea întregii planete. Îmi doresc din tot sufletul ca anul 2021 să ne aducă siguranța vieții. Iată, acum am ajuns să ne punem această problemă. Și aș vrea să nu mai rămână nicio urmă din ceea ce s-a întâmplat în 2020!”, a punctat Marcel Pavel. 

Ce va face de Revelion

 

„Petrecem, deși pare impropriu spus, într-un mod mult mai trist, dar, în același timp, suntem mult mai apropiați de familiile noastre, ceea ce este esențial. În general, de Revelion, cântam în mai multe locuri, în funcție de evenimentele pentru care eram contactat. Dar acum, orice petrecere se face cu teamă și nu mai are niciun haz. Anul acesta, nu e cazul să cânt nicăieri și, chiar dacă m-ar fi solicitat cineva, aș fi refuzat, pentru că nu-mi pun viața în pericol pentru nimic. Dacă așa ni s-a impus și evenimentele sunt de așa natură încât lucrurile s-au schimbat radical, ne adaptăm regulilor și ne supunem”, a precizat solistul.

Ce așteptări are de la 2021

 

„Să vedem ce ne va rezerva viitorul. Sincer, eu văd o perioadă de nesiguranță, dar din punctul de vedere al sărbătorilor de iarnă avem parte de multă tristețe și mai ales de o subjugare a sufletelor. Iar nesiguranța se manifestă inclusiv asupra fenomenelor care se petrec cu copiii noștri și implicit în privința viitorului omenirii. Eu încerc să mă detașez, dar nu pot!”, a mai spus Marcel Pavel. 

Marcel Pavel, infectat cu coronavirus

 

Marcel Pavel a avut o formă gravă de coronavirus, de care a crezut că nu mai scapă.

"A fost cumplit, am fost la un pas de moarte. În spital, am simţit o linişte extraordinară. Am ieşit cu tensiune 18 din spital. Îmi pare rău că o parte din români au avut un comportament urât faţă de mine. Eu nu mă murdăresc pentru nimic în lume, în special pentru bani. Înlocuiţi veninul cu miere, răutatea ne face să ne pierdem minţile. În timp ce eu eram cu un picior în groapă, îmi aduceaţi injurii. M-aţi acuzat că am fost plătit cu 100.000 de euro, ce este cu dumneavoastră? Treziţi-vă!

Eu nu credeam în virus, recunosc, îmi pare rău. Nu dormeam decât două-trei ore pe noapte. După relaxarea măsurilor, am început să ies, mama mea este bolnavă de diabet, fratele meu este operat pe col, îmi făceam griji pentru ei. (...) Timp de 7 zile nu am mâncat nimic. Nu puteam să respir. Am stat două săptămâni cu masca pe figură, nu puteam să respir. Dormeam cam două ore. Ne făceau injecții din 4 în 4 ore sau din 6 în 6 ore. Am avut secreții cu sânge. Am avut cheaguri de sânge în plămâni. Dacă mai stăteam o zi acasă, mă intubau, ceea ce era foarte grav pentru mine", a declarat Marcel Pavel la Sinteza Zilei, de la Antena 3.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel