"În România, utilizarea spațiului locuibil este de aproape 20 m2 pe cap de locuitor. Există studii care stabilesc utilizarea optimă a spațiului locuibil?", a întrebat Radu Golban. 

"Da... Oricum, ea este rezultatul unei evoluții istorice. Există, într-adevăr, directive politice în acest sens. Există standarde minime în ce privește suprafața locuințelor – de exemplu, când se vorbește despresupraocupare. Totodată, au fost stabilite științific standarde referitoare la numărul de camere; vorbim de supraocupare atunci când unei persoane îi revine mai puțin de o cameră. Totuși nu există un standard global. El este, evident, produsul unor negocieri sociale. Dar, oricum, merită să vorbim despre el. De cât spațiu locuibil privat avem nevoie ca să ducem o viață satisfăcătoare? De cât spațiu locuibil comunitar avem nevoie? Sau ce suprafețe pot fi utizate colectiv și nu doar privat?", a replicat Miriam Nessler. 

"Avem nevoie de iniţiative de cohousing". Anton Brokow-Loga, soluţii propuse

"Mă gândesc la o locuință din Europa Centrală sau de Est. Condițiile climatice își exercită și ele influența. Ce suprafață are o locuință modernă dintr-o zonă urbanizată central-europeană: 20 m2, 30 m2? Pentru telespectatorii din România sau pentru cei din fosta RDG, limitarea politică a spațiului locuibil este o problemă delicată. Adesea, dezbaterile constructive despre această distribuire echitabilă eșuează din cauza experiențelor prin care au trecut acești oameni în perioada comunistă. De aceea, mi se par foarte importante cercetările dvs. Ele trebuie făcute publice pentru a fi utilizate în urbanism și pentru a înlătura reținerile și temerile oamenilor cu privire la politica locuirii. Căci nu mai este vorba, acum, despre o politică de stat ca expresie a unei guvernări autocratice, ci despre considerații ecologice și sociale, despre modul cum pot fi combătute măcar în parte inegalitățile flagrante din societate", a mai punctat Radu Golban.

"Da, aduceți în discuție o problemă dificilă și foarte importantă pentru noi. Eu trăiesc și lucrez la Weimar, în Turingia – un land est-german care a trecut prin transformări importante, prin experiența schimbării politice din 1989. De aceea, sunt familiarizat cu grijile oamenilor. Le cunosc prin prisma proiectelor noastre de cercetare. Sunt familiarizat cu administrațiile, cu cooperativele de construcții pentru locuințe sociale. Și cred că problema nu trebuie subestimată. Mi se pare foarte relevant să ne aplecăm asupra acestor transformări, care înseamnă pierderea unor lucruri vechi, transmise prin tradiție, și să-i convingem pe oameni să nu se teamă de o nouă transformare. La urma urmei, când vorbim despre utilizarea spațiului locuibil, despre respectarea principiilor bioclimatice și despre neutralitate climatică, vorbim despre transformări pe care le putem realiza din proprie inițiativă sau despre transformări care survin pur și simplu în urma unor catastrofe. Asta e problema pe care o punem cu ajutorul climatologiei: change by design sau change by disaster? După părerea mea, nu există o soluție universală, pe care s-o punem în aplicare necondiționat.

Pentru noi, asemenea soluții țin obligatoriu de o viziune pluralistă și democratică despre locuire; nu e vorba de a folosi instrumente autocratice, ci de a formula directive care să ne permită să asigurăm condiții de viață decente pe această planetă. Democratizarea poate să înceapă, de exemplu, cu înființarea unor cosilii consultative ale chiriașilor în cadrul cooperativelor de construcții. Nu avem nevoie de distribuire centralizată, ca în RDG sau în țările fostului Bloc Estic. E vorba mai degrabă de încurajarea schimbului de locuințe. Când unii oameni ajung la o vârstă înaintată și nu mai locuiesc împreună cu copiii lor – care au plecat de acasă –, ei ocupă o suprafață exagerată, de care, uneori, nu au neapărată nevoie. Am auzit că unii oameni țin încuiate anumite încăperi și nu le mai încălzesc. Fac asta timp de mai mulți ani, cu toate că e nevoie urgentă de spațiu locuibil. Pentru a ține piept acestor tendințe, avem nevoie de inițiative de cohousing, care presupun utilizarea comună a infrastructurii și a spațiului locuibil, sau de platforme dedicate schimbului de locuințe.

Toate acestea sunt idei flexibile, care subliniază destul de clar că nu e vorba aici de revitalizarea unor strategii socialiste, sovietice de repartizare a locuințelor", a concluzionat Anton Brokow-Loga.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News