Data publicării:
18 primari PSD, negocieri cu PNL. Ciolacu a dizolvat conducerea partidului
Comitetul Executiv Național al PSD a decis să facă mai multe restructurări la nivel înalt.
Comitetul Executiv Național al PSD a dizolvat conducerea organizației județene PSD Cluj, formată din Doru Liviu Alin Alexa, Mihai Mocanu și Adrian Mlădinoiu, scrie ziarulfaclia.ro.
Cine va asigura conducerea filialei
Conducerea filialei urmează să fie asigurată de un birou permanent din care să facă parte deputatul de Maramureș, Gheorghe Șimon, care va deține funcția de președinte interimar, cei doi parlamentari clujeni-Cornel Itu și Horia Nasra, precum și de primarii din județ.
„Va fi un birou permanent lărgit din care vor face parte toți primarii PSD din județul Cluj și care va asigura conducerea organizației până la alegerile interne, acestea urmând să aibă loc, cel mai probabil, după Congresul partidului", au declarat pentru Făclia surse din PSD.
Care au fost motivele restructurării
Rezultatele slabe ale organizației, prejudiciile de imagine, dar și pierderea mai multor membri ar fi principalele motive pentru demiterea organizației PSD Cluj.
Nu mai puțin de 18 primari sunt în negocieri cu PNL pentru a candida la alegerile locale.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News