Aseară, în jurul orei 22.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Vărşand, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean român, aflat la volanul unui ansamblu rutier înmatriculat în România. Acesta transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, anvelope auto, pe ruta România - Franţa, se arată într-un comunicat de presă.
În urma efectuării controlului amănunţit al mijlocului de transport, în interiorul acestuia au fost descoperiţi, ascunşi în compartimentul marfă, deasupra anvelopelor, cincisprezece cetăţeni străini.
Cine erau pasagerii
Persoanele au fost preluate și transportate la sediul Sectorului P.F. Vărşand pentru cercetări, unde, în urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că grupul este format din doisprezece adulţi şi trei minori, cetăţeni din Siria, cu vârste cuprinse între 14 şi 26 de ani.
Tinerii au declarat că intenţionau să treacă ilegal frontiera pentru a ajunge ilegal în vestul Europei.
Polițiștii de frontieră efectuează cercetări pentru a stabili întreaga activitate infracţională, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Horoscop 7 mai: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme cu banii. Ai mare grijă, zilele acestea!
- Alertă meteo de grindină, vijelii și averse torențiale. Zonele vizate
- Gestul făcut de Regele Charles al III-lea față de România, chiar înainte de încoronare. Camelia Csiki: Asta mi s-a părut senzațional
- Azi începe Eurovision 2024. România nu participă, TVR nu transmite. Bine că avem mii de angajați, cu salarii mari, și audiență zero...
- BANCUL ZILEI: Secretul unei căsnicii lungi
- Eda Marcus, prezentatoare TVR, moment delicat: "Am fost scoasă de pe post pentru că eram prea drăguță"
- Ofertă la un supermarket din România: Un leu - în loc de 50 de bani - pentru fiecare sticlă reciclată
- Klaus Iohannis, primit la Casa Albă de Joe Biden. Bogdan Chirieac: O întâlnire de consolare pentru președinte. A fost refuzat la greu
- Dobânzi calculate greșit la o bancă celebră: Românii, afectați! Elena Cristian: Dacă s-a întâmplat așa ceva... există o singură explicație
- Cum te pot îmbolnăvi sticlele de apă reutilizate. Medic: Se poate întâmpla dacă nu ai cu adevărat grijă