Data actualizării:
Data publicării:

15 ani de la aderarea României la UE. Călin Popescu Tăriceanu:  "Am totuși două regrete"

Autor: Dan Carp | Categorie: Politica
WhatsApp

Călin Popescu Tăriceanu a transmis un mesaj cu ocazia împlinirii a 15 ani de la aderarea României la Uniunea Europeană. Tăriceanu este premierul în mandatul căruia România a reușit aderarea efectivă, la 1 ianuarie 2007. 

"Astăzi se împlinesc 15 ani de la aderarea României la Uniunea Europeană. Procesul de aderare a demarat în perioada guvernării Convenţiei Democrate Române (1996 – 2000) și a continuat sub guvernarea Năstase. La finele anului 2004, când am devenit Prim-ministru al României, am constatat că mai aveam un drum lung și anevoios de parcurs din cauza unor rămâneri în urmă semnificative pe unele dintre capitolele de aderare.

Mi-am concentrat toată priceperea și energia pentru a ne îndeplini angajamentele și a fi gata pentru aderare la 1 ianuarie 2007. Am făcut apel la toate conexiunile politice cu familia liberală europeană. Am beneficiat de sprijinul și influența deosebite ale Casei Regale a României, care s-a pus în slujba țării. Am reușit să mobilizez toți oamenii valoroși din administrația publică, precum și celelalte instituții ale statului român, care printr-un efort remarcabil au recuperat întârzierile pe care le aveam pe parcursul aderării.

Le mulțumesc tuturor celor care au contribuit la această importantă realizare politică și economică pe care o reprezintă aderarea la Uniunea Europeană.

Beneficiile aderării le-am simțit cu toții. Apartenența la marea familie europeană ne face mai prosperi, mai siguri pe viitorul nostru și al generațiilor care urmează.

Pentru mine, ca european convins, aderarea la Uniunea Europeană mi-a adus și satisfacții enorme în plan politic. Mă bucur în fiecare zi că românii beneficiază enorm de pe urma faptului că România este membră a Uniunii. Nivelul de trai a crescut, tinerii noștri pot studia în străinătate, toți românii pot călători nestingherit, pot munci și trăi acolo unde le este mai bine.

"Am două regrete"

Am totuși două regrete pe care vreau să le subliniez, pe scurt. Cu tristețe, dar cu nădejde că lucrurile se vor schimba într-o zi.

1) Conducătorii actuali ai României nu înțeleg că Uniunea Europeană este o comunitate de state egale în care fiecare își aduce contribuția pentru binele comun, dar nu uită să își promoveze interesele și să le apere. Prin comportamentul lor deplorabil ei fac ca România să fie tratată ca o țară de mâna a doua.

Îi îndemn viguros să reprezinte și să apere interesele României. Aceasta este misiunea lor cea mai importantă încredințată de cetățeni.

2) După aderarea la NATO și Uniunea Europeană, România nu mai are niciun proiect strategic.

Am vorbit nu o dată despre acest obiectiv. România are capacitatea umană, intelectuală, organizatorică de a se mobiliza pentru a deveni o forță economică redutabilă în Europa. Și, de aici, cu toate consecințele creșterii influenței sale politice.

România trebuie să își propună un proiect ambițios de a deveni a 6-a putere economică a Uniunii Europene. Cu înțelepciune și determinare se poate!

Actualii conducători politici sunt captivi, din păcate, unor jocuri politice mărunte, mânați de interese personale, fără simț patriotic.

Elitele intelectuale ale României trebuie să clădească un proiect de țară ambițios, de care avem mare nevoie. Știu că se poate!

La mulți ani, români!" este mesajul lui Călin Popescu Tăricenau 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel