140 de elevi, răpiți din internat în Nigeria
Data publicării:
Autor: Neagoe Narcis-Florentin
WhatsApp
Sursa foto: Pexels
Sursa foto: Pexels
Peste o sută de elevi au fost răpiți de grupări criminale, în Nigeria.

Bărbați înarmați au răpit 140 de copii de școală în nord-vestul Nigeriei, a transmis un oficial al școlii, potrivit The Guardian. Este ultimul tip de răpire în masă dintr-o serie de astfel de infracțiuni care vizează elevi sau studenți.

Grupările criminale extrem de armate din nord-vestul și centrul Nigeriei atacă des satele pentru a jefui case, răpi bovine sau oameni pentru recompense, însă de la începutul anului vorbim despre tot mai multe școli și colegii țintite de ei. Atacatorii au deschis focul și au copleșit forțele de securitate care protejau liceul din statul Kaduna în dimineața zilei de luni, răpind aproape toți dintre cei 165 de elevi care se aflau în internatul școlii.

25 de elevi au scăpat

„Răpitorii au pus mâna pe 140 de elevi, doar 25 au scăpat. Nu știm încă vreo idee unde au fost duși aceștia”, a spus Emmanuel Paul, profesor la școală. Părinții și localnicii au așteptat vești despre copiii dispăruți la porțile liceului care are 185 de elevi pe timp de zi. Un purtător de cuvânt al poliției statale, Muhammed Jalige, a confirmat atacul, dar nu a putut să spună exact câți elevi au dispărut.

„Echipele tactice de poliție au mers după răpitori. Încă se desfășoară misiunea de recuperare”, a adăugat el, la momentul acela. 26 de persoane au fost recuperate, printre care și un profesor.

O mie de copii și tineri, răpiți din decembrie încoace

Din decembrie, aproximativ 1.000 de studenți și elevi au fost răpiți în Nigeria. Cei mai mulți au fost eliberați după negocieri cu oficialii locali, însă unii încă mai sunt ținuți captivi și la această oră.

De cele mai multe ori, aceste grupări criminale vizează școli de la țară sau colegii unde studenții stau în cămine, iar securitatea este scăzută, permițându-le să transporte cu ușurință un număr mare de victime către ascunzișuri din păduri pentru a negocia răscumpărări.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel