Limba de lemn bolşevică, transplantată ca limbaj oficial în anii 1947-1948, se caracteriza în România printr-un grad neobişnuit de artificialitate, datorită inexistenţei produselor ideologice şi discursive autohtone de caracter comunist. Limbajul oficial al primilor ani de comunism foloseşte deseori nu doar neologisme calchiate după cuvinte ruseşti, ci şi turnuri de frază importate şi chiar o prozodie şi intonaţii specifice „de şedinţă”, fără raport cu inflexiunile uzuale ale limbii române. Aceste importuri masive devin cu atît mai stridente cu cît un mare număr dintre emitenţii de discursuri oficiale au o educaţie precară, ceea ce îi face cu atît mai vulnerabili faţă de simplismul prefabricat al limbajului de lemn, îşi aminteşte istoricul Zoe Petre.
Am încă vie amintirea primei şedinţe de sindicat la care am luat parte ca tînăr preparator, în 1961. Președintele sindicatului era în acea vreme un conferențiar care studiase la Moscova mișcarea muncitorească din România; acest personaj avea mari dificultăți cînd trebuia să pronunțe cuvinte ceva mai lungi, cum ar fi “intelectualitate” sau “materialitate”, și ne spusese, mîndru, la curs, că la procesul comuniștilor de la Craiova participase și scriitorul francez Henri Barbuse: vorba feciorului din filmul despre Tănase, “monseur se scrie, monseur se citește”.
S-a întîmplat ca tocmai atunci profesorul meu, D.M. Pippidi, istoric al Antichității și clasicist desăvîrşit, un adevărat maestru în comunicarea academică, a prezentat un elegant raport consacrat studierii limbilor străine în facultate. Nici nu terminase bine de vorbit raportorul, că bravul președinte de sindicat se oțărîse furios la acesta, reproșîndu-i nu atît conținutul, cît forma raportului, despre care a răcnit că „nu era bine scris”. Multă vreme după acest uluitor incident am înţeles că, derogînd de la regulile limbii de lemn pe care o detesta cu toate implicaţiile ei, profesorul şocase prezidiul tocmai prin folosirea limbajului academic în locul codurilor oficiale de şedinţă.
Sufocanta obligativitate a limbii de lemn a dus astfel la un divorţ radical între discursul public şi cel privat, nu numai sub aspectul mesajului, dar şi sub acela al codului: o persoană care, de pildă, utiliza apelativul „tovarăş/ă” în conversaţii private provoca invariabil ilaritate, fiindcă nu respecta convenţia nescrisă a discursului privat, definit prin refuzul stereotipiilor oficiale. Am avut odată ocazia, nu prea dorită, de a lua parte la o petrecere în casa unor personaje din “activul de partid” de nivel secundar, unde nunta părea a fi o ședință la domiciliu: uite, mămica, a venit și tovarășa Popescu! Tovarășa Popescu, ce bine îmi pare că ați putut veni! Da’ tovarășu’ Popescu vine mai târziu? Vai, tovarășa Stan, ce bine arăți, dragă, ce-ai făcut că ai slăbit așa? Sentimentul halucinant de a fi fost proiectată pe o planetă necnoscută mă încearcă și azi amintindu-mi acest episod.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Preotul Paul Iulius Negoiță, despre cea mai importantă tradiție de Înviere. Puțini mai respectă de Paște această regulă foarte veche, dar extrem de valoroasă
- Incendiu puternic lângă Mănăstirea Voroneț / Update: Există riscul ca focul să se extindă / foto în articol
- Mioara Roman îi trimite semne Oanei Roman, din lumea de dincolo, chiar în Săptămâna Mare / foto în articol