13 membri ai clanului Duduianu, trimiși în judecată. ACUZAȚII GRAVE
Data publicării:
Autor: Andrada Oana
WhatsApp
sursa foto: Pixabay
sursa foto: Pixabay
13 membri ai clanului Duduianu au fost trimiși în judecată. 

Treisprezece membri ai clanului Duduianu au fost trimişi în judecată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 pentru şantaj şi tâlhărie, ei fiind acuzaţi că au cerut prin violenţă mari sume de bani de la cântăreţi de manele.

Astfel, au fost trimişi în judecată Ştefan Duduianu, Florin Duduianu, Nicolae Constantin (zis Aramis), Nicolae Mihai Venţer, Marius Cristian Radu, Mihai Cristian Olaru, Sofian Văduva, Cristian Bolcoş, Sebastian Mario Radu, Ionuţ Văduva, Miltiade Văduva, Ion Corporan.

Acuzaţiile aduse acestora sunt de şantaj, tâlhărie, lipsire de libertate, distrugere, ameninţare şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.

'În perioada octombrie 2017 - iulie 2020, inculpaţii, cunoscuţi în spaţiul social având ca preocupare săvârşirea de fapte cu violenţă, profitând de reputaţia conferită de apartenenţa la o anumită familie, prin violenţe şi ameninţare cu acte de violenţă, au constrâns persoanele vătămate, care îşi desfăşoară activitatea în domeniul muzical, să le remită sume importante de bani, imediat sau în viitor şi să participe în mod gratuit la anumite evenimente viitoare', se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 1, potrivit Agerpres. 

Concret, membrii clanului Duduianu sunt acuzaţi că au tâlhărit mai mulţi manelişti după spectacole sau i-ar fi obligat să cânte gratis la diverse evenimente. De asemenea, interlopii au cerut bani maneliştilor, sumele pretinse fiind de până la 100.000 euro.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel