12 ani de la moartea Mădălinei Manole. Marele ei fan, Daniel Gheorghe, a scris o ultimă scrisoare
Data publicării:
Autor: Rodica Mitu
WhatsApp
Foto Facebook / Daniel Gheorghe
Foto Facebook / Daniel Gheorghe
Daniel Gheorghe, fanul Mădălinei Manole, îi scrie artistei în fiecare an, în preajma zilei de 14 iulie, când artista s-a născut şi a ales să moară 43 ani mai târziu. Aceasta e ultima scrisoare, după cum afirmă Daniel Gheorghe.

„A douăsprezecea scrisoare…
... și ultima...

Scrisoare către MADĂLINA MANOLE

Ochi nemuritori, ce mai faci acolo? 
Cum ești? Ți-ai găsit pacea? Cum e sus în cer? 
E soare, e cald? E lumină? 
E adevărat că toți îngerii au aripi și cântă cât e ziua de lungă? 
E bine? Ești bine? Nu ai mai dat niciun semn de când... De mult... 
Parcă a trecut prea mult timp, deși n-au trecut decât 12 ani...
Cât 12 apostoli, care sper că ți-au fost alături în tot acest timp...

Aici pare să fi venit vara... E cald, dar nu îndeajuns încât să poată încălzi și inimile... E soare, care pare a fi trimis de undeva, cu un scop...
Mai e și ploaie din când în când, despre care am aceeași părere... Am impresia că ești supărată... Nu te mai văd, ca să-mi dau seama exact, nu te mai aud ca să pot fi sigur de ceea ce spun, doar că așa mi se pare...
A trecut puțin, și totuși mi se pare că a trecut atât de mult...

Încă încerc să mă obișnuiesc cu gândul că... 
Nu am curaj să o spun cu voce tare... Încă sper să visez, deși fiecare zi ce trece îmi demonstrează că eu trăiesc realitatea... Oricum, azi aș fi vrut să fie altfel!
Să mi se răspundă la scrisoarea aceasta, care n-ar fi sunat așa... 
Să-mi răspunzi la telefon, ca de fiecare dată când ne sunam să ne întâlnim...
De ziua Franței, ar fi trebuit să-ți spun „La mulți ani!”... 

Nu mai pot! Știu că apelul va rămâne mereu fără răspuns, la fel ca mesajul...

Și totuși l-am scris, în speranța că poate va ajunge până acolo sus, printre stele! Mi-e așa de dor de tine... Încât simt că ceva se rupe în mine...
Nu te voi uita, asta ți-am promis, și am de gând să mă țin de cuvânt! 

Ți-am urmat sfatul și am continuat să calc pe urmele artei, am intrat în lumina reflectoarelor urmându-mi visul, am absolvit acum Facultatea de Arte.
Știu că ai fi mândră de acestă împlinire. 
Îți continui misiunea de a oferi oamenilor emoții!
Așa cum am promis și că va veni o vreme în care ne vom întâlni... 
Până atunci, însă ai grijă de sufletul tău, te rog! 
Și..... Petrecere frumoasă, alături de îngeri.

Eu azi am să aprind o lumânare...
Nu-mi rămâne altceva de făcut...
De aici de pe pământ, gândul mă va umple de bucurie, de tristeţe, şi cu tăinuită grijă îmi voi ascunde „marea de lacrimi”...”, a fost scrisoarea semnată de Daniel Gheorghe și publicată de acesta pe contul de Facebook.

Exclusiv DCNews / Denise Rifai, cu lacrimi în ochi: Nu am putut să accept decizia ei, am iubit-o foarte tare

Denise Rifai, întrebată, la DCNews, dacă a fost în situația de a prezența o știre, o informație, care să o tulbure foarte mult, a oferit următorul răspuns:

„Da, eram încă o copilă și o iubeam foarte mult pe Mădălina Manole. Eu a trebuit să dau în acea dimineață știrea că a murit. Îmi dau lacrimile și acum, a fost cea mai tristă știre, nu am putut să accept decizia ei, am iubit-o foarte tare. Am și scris, la șapte dimineață, această știre, plângând. Aproape că nu am putut să o citesc la radio. A fost groaznic”, a spus Denise Rifai.

Realizatoarea emisunii „40 de întrebări cu Denise Rifai” a spus că a cunoscut-o personal pe regretata artistă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel