Data actualizării:
Data publicării:

12,5 milioane de euro, descoperite într-o cameră ascunsă a unui apartament

Autor: Alexandru Ichim | Categorie: Stiri
WhatsApp

O sumă impresionantă de bani a fost descoperită de poliția olandeză într-un apartament. 

Poliţia din oraşul olandez Eindhoven a declarat miercuri că a descoperit 12,5 milioane de euro în numerar într-o cameră ascunsă a unui apartament, relatează dpa, scrie Agerpres. 

Aceasta este cea mai mare sumă descoperită vreodată într-un singur loc în Olanda, a anunţat poliţia într-un comunicat, adăugând că a arestat un bărbat în vârstă de 35 de ani sub suspiciunea de spălare de bani.

Cum au fost scoși banii din casă 

Banii, care au fost strânşi în bancnote între 5 şi 500 de euro, cântăreau în total 255 de kilograme şi au fost scoşi din locuinţă în mai multe pungi mari de cumpărături.

De asemenea, anchetatorii au recuperat arme de foc şi o maşină de numărat bani. Poliţia a afirmat că banii ar fi provenit din acţiuni de crimă organizată.

Nu au fost oferite alte detalii despre bărbatul arestat sau anchetă, care este încă în curs de desfăşurare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel