112 cadre militare, dintre care doi generali, 24 de ofiţeri, 15 subofiţeri şi maiştri militari şi 71 de caporali, au fost trimise în judecată pentru fraudarea concursurilor pentru ocuparea unor posturi. Cercetarea DNA priveşte concursurile organizate în cadrul Ministerului Apărării Naţionale, în unităţile din Breaza şi Piteşti.
Printre cadrele militare trimise în judecată se numără fostul adjunct al şefului Direcţiei de Management şi Resurse Umane, Marian Ion, şi fostul şef al Direcţiei de Instrucţie şi Doctrine din cadrul Statului Major General din MapN, Mihai Chiriţă.
În perioada 2009-2010, în Breaza şi Piteşti au fost organizate mai multe concursuri de selecţie a unor candidaţi pentru a deveni militari profesionişti, precum şi selecţii pentru elevi sau studenţi în vederea admiterii la o serie de instituţii de învăţământ militar. Concurenţii ar fi trebuit să treacă două probe eliminatorii psihologice şi de aptitudini fizice.
Cadrele militare sunt acuzate că s-au folosit de funcţiile lor pentru a facilita promovarea unora dintre candidaţi, primind sume de bani pentru serviciile lor. DNA a stabilit că inculpaţii au pretins şi au primit de la candidaţi de peste 82.000 euro.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Cine a furat România. Cea mai mare propagandă a fost scoasă la iveală
- BANCUL ZILEI: De ziua soacrei
- Funeriu: E o greșeală fundamentală să părăsești România sau Republica Moldova pentru a te muta mai la Vest
- Pască fără aluat. Rețeta lui Liviu Dragnea pentru Paște 2024 / video
- Condiment folosit de Paște plin de pesticide
- Nicușor Dan: De ce nu e apă caldă în București / video
- Ursul a dat iama în gospodăria lui Adrian Năstase. Prima reacție a fostului premier / foto în articol
- De ce criptomonedele sunt „un mare nu”. Mitroi (analist de investiții): E eminamente speculativ. Creșterea vine doar din achiziția altcuiva
- Mircea Badea: Atenție: Ce urmează nu e un atac la Dorian Popa! Nu, românașii nu sunt săraci deloc. Au mulți bani pentru asta!
- Când se termină coșmarul de pe Prelungirea Ghencea. Nicușor Dan spune de ce lucrările durează foarte mult. ”Tot timpul așteptăm unii după alții”