11 Noiembrie, zi cu semnificații profunde. Ministrul Ivașcu: Moment unic
11 noiembrie reprezintă o dată cu semnificaţii profunde şi speranţa unei păci definitive, spune ministrul Culturii, George Ivaşcu, în mesajul transmis cu ocazia Centenarului Armistiţiului Primului Război Mondial, în care subliniază importanţa acestei zile, care a marcat sfârşitul războiului, dar şi o perioadă de schimbări profunde la nivelul hărţii Europei, printre care şi realizarea la 1 Decembrie 1918 a Marii Uniri.
"Anul 2018 reprezintă un moment unic pentru Europa, în care îi omagiem pe cei care în urmă cu o sută de ani au luptat în Marele Război. Data de 11 noiembrie marchează un moment istoric esenţial: la ora unsprezece, în a unsprezecea zi, din cadrul celei de-a unsprezecea luni a anului 1918, intra în vigoare armistiţiul dintre Germania şi Antantă. Astfel, lua sfârşit Primul Război Mondial, un conflict cum omenirea nu mai văzuse până atunci şi în care au fost mobilizaţi peste 70.000.000 de militari, dintre care peste 15.000.000 de persoane au fost ucise. Niciun război nu antrenase asemenea forţe militare, acesta devenind cel mai sângeros război al omenirii, până în acel moment. Germania a pierdut 15% din populaţia masculină activă, Franţa 10%, iar Austria şi Ungaria peste 17%", arată George Ivaşcu în mesaj.
Potrivit ministrului Culturii, după încheierea războiului, Europa nu a mai rămas la fel, harta continentului fiind marcată de schimbări profunde.
"Patru imperii au dispărut, cel German, Austro-Ungar, Otoman şi Rus, precum şi multe dintre familiile regale cu tradiţie care le-au condus. În acest fel, apăreau noi state moderne şi independente. Parte din procesul de schimbare a Europei de după Primul Război Mondial a fost şi Marea Unire, care a fost înfăptuită prin recuperarea Basarabiei de la Imperiul Rus şi a Transilvaniei de la Imperiul Austro-Ungar. Astfel, la 1 Decembrie 1918, se realiza idealul naţional al poporului Român", afirmă ministrul Culturii.
Omagiu adus eroilor Primului Război Mondial
Ivaşcu îşi încheie mesajul cu un omagiu adus spiritului de sacrificiu şi vitejiei celor care au dat dovadă de eroism în Primul Război Mondial.
"În cinstea eroilor Primului Război Mondial, fie că este vorba despre ţărani, simpli cetăţeni, militari sau oameni politici însemnaţi ai acelei perioade, Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale omagiază spiritul de sacrificiu şi vitejia celor care au luptat pentru ca oamenii anului 2018 să se poată bucura de unitatea şi libertatea pe care le-au primit moştenire de la bravii soldaţi ai Marelui Război", mai spune ministrul Culturii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News