100 de zile de la începutul conflictului dintre Israel şi Hamas. "100 de zile de incertitudine şi speranţă"
Au trecut 100 de zile de la momentul în care insurgenţii Hamas au atacat Israelul.
Ministrul de externe german Annalena Baerbock şi-a exprimat încă o dată speranţa că toţi ostaticii ţinuţi de mişcarea palestiniană Hamas vor fi eliberaţi, în contextul în care războiul din Fâşia Gaza a intrat în a 100-a zi, notează duminică DPA.
Nu vom renunţa, nu ne oprim eforturile decât atunci când toţi ostaticii ţinuţi de Hamas revin acasă, a scris Baerbock pe platforma X (fosta Twitter).
De 100 de zile, copii, fraţi, surori, prieteni sunt dispăruţi din Israel - 100 de zile de incertitudine, disperare, durere şi speranţă, a adăugat şefa diplomaţiei germane.
Războiul din Fâşia Gaza a fost declanşat de un atac terorist brutal şi de o amploare fără precedent comis de militanţi Hamas în sudul Israelului, pe 7 octombrie. Atacul s-a soldat cu aproximativ 1.200 de morţi şi răpirea a circa 250 de persoane care au fost duse în Fâşia Gaza.
Israelul a răspuns cu lovituri aeriene masive şi cu o ofensivă terestră lansată în 27 octombrie. În timpul unei încetări temporare a focului în noiembrie, din Fâşia Gaza au fost eliberaţi 105 ostatici în schimbul unui număr de 240 de deţinuţi palestinieni aflaţi în închisori israeliene.
Potrivit autorităţilor palestiniene controlate de Hamas, peste 23.000 de oameni şi-au pierdut viaţa în Fâşia Gaza în timpul ripostei armatei israeliene, scrie Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News