100 de cazuri de infectare, confirmate pe vasul amiral al Marii Britanii
O epidemie de coronavirus pe vasul amiral al Marii Britanii nu a afectat cu nimic desfășurarea misiunii.
O epidemie de Coivd-19 a fost confirmată pe vasul amiral MS Regina Elisabeta, transmite presa britanică. BBC precizează că există în jur de 100 de cazuri de infectare pe portavionul britanic care efectuează în prezent un tur mondial. Câteva alte nave de război din flota care acompaniază vasul au fost la rândul lor afectate.
Ministrul Apărării din Marea Britanie, Ben Wallace, a spus că tot echipajul trimis în turul mondial a primit cele două doze de vaccin Covid-19, iar epidemia poate fi gestionată. Vasul MS Regina Elisabeta a efectuat un sfert din traseul de 28 de săptămâni în care conduce Grupul de atac al portavioanelor (CSG). În prezent, nava se află în Oceanul Indian, iar Marina Regală a informat că își va continua voiajul până în Japonia către finalul anului. Vasul și celelalte nave din flotă cară 3.700 de membri de echipaj.
Nava avea deja măsuri de protecție împotriva infectării
O purtătoare de cuvânt a spus că măsurile luate pe nava amiral includ purtarea măștii de protecție, distanțarea socială și un sistem de anchete epidemiologice după testări pozitive. „Ca parte a testării de rutină, un număr mic de membri ai CSG au avut rezultate pozitive la test”, a transmis ea. „Grupul va continua să își efectueze sarcinile operaționale și nu există efecte asupra obiectivelor”.
Nava amiral de 3 miliarde lire MS Regina Elisabeta este în primul detașament și va parcurge nu mai puțin de 41.000 de kilometri. Vasul a părăsit baza navală din Portsmouth în luna mai a acestui an. Atât Regina Elisabeta a II-a, cât și premierul Boris Johnson au urcat la bord înainte de misiunea de zeci de mii de kilometri. Vasul a fost testat pe mare din 2017, înlocuind vasul MS Ilustru, navă la care s-a renunțat în 2014.
Astfel, MS Regina Elisabeta cară la bord opt avioane de luptă ale armatei regale, dar și 10 avioane de luptă americane F35B. Vasul este acompaniat în Asia de șase nave ale Marinei Regale, un submarin, 14 elicoptere navale și mai mulți luptători marini.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News