Data actualizării:
Data publicării:

10 ianuarie, ceremonie de preluare a preşedinţiei Consiliului UE. Trafic restricţionat

Autor: Mihai Ciobanu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Ateneul Roman
Ateneul Roman

Traficul rutier şi pietonal va fi restricţionat joi seara, între orele 19,30 - 20,00 pe strada Episcopiei şi între orele 21,30 - 21,45 pe Calea Victoriei, în contextul desfăşurării la Ateneul Român şi la Palatul Regal a ceremoniei oficiale de lansare a preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene. 

De asemenea, după cum informează un comunicat transmis AGERPRES de Brigada Rutieră, se va restricţiona traficul rutier între orele 15,00 - 23,00, cu excepţia organizatorilor şi a instituţiilor de asigurare a ordinii publice, pe străzile Benjamin Franklin, Constantin Esarcu şi Nicolae Golescu. Parcările care vor fi folosite pe perioada de desfăşurare a evenimentului cu acces exclusiv pe baza permiselor de acces şi a invitaţiilor sunt: parcarea George Enescu, parcarea Sala Palatului şi parcarea publică Constantin Esarcu. Acestea vor fi rezervate cu sprijinul Poliţiilor Locale competente teritorial începând de miercuri seara de la ora 22,00. 

Măsuri de fluidizare a traficului



Brigada Rutieră va dispune măsuri de fluidizare a traficului rutier şi solicită conducătorilor de autovehicule să circule cu prudenţă, să respecte semnalele şi indicaţiile poliţiştilor rutieri aflaţi în trafic, să nu oprească ori să staţioneze decât în locurile special amenajate, să îşi păstreze calmul şi să nu claxoneze abuziv, să evite pe timpul deplasărilor manifestările de natură a pune în pericol siguranţa lor, dar şi a celorlalţi participanţi la trafic. 

Pietonii sunt rugaţi să circule numai pe trotuare, să traverseze strada prin locurile special amenajate, după o temeinică asigurare, la culoarea verde a semaforului electric şi să nu se deplaseze ori să staţioneze pe partea carosabilă.

Vezi şi: Protest 10 ianuarie 2019: ”Vrem EUROPA!” Mircea Diaconu, reacție

Radu Tudor, ADEVĂRUL despre ”demisia” de la Antena 3

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel