1 miliard de lei pentru consolidarea clădirilor cu bulină roşie
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei elaborează un proiect de act normativ în vederea alocării sumei de 1 miliard de lei, în tranșe, pe o perioadă de patru ani, în vederea consolidării clădirilor cu risc seismic 1 și 2.
Având în vedere riscul ridicat de cutremur în zona Vrancea, marile orașe și capitala țării din vecinătatea ei, programul multianual vizează finanțarea, din bugetul de stat, a consolidării clădirilor aflate în proprietate privată, dar și cele deținute de persoane juridice, și clădirile care găzduiesc instituții publice, dacă sunt în proprietatea sau administrarea acestora.
Administrațiile publice locale vor avea posibilitatea de a propune o listă de clădiri, cu risc seismic foarte ridicat, de gradul 1 și 2, pentru a fi consolidate. Finanțarea va fi nerambursabilă, iar pentru persoanele juridice va fi acordată sub forma unui ajutor de stat. Clădirile private cu locuințe multiple vor putea cere finanțare pentru consolidare pe baza deciziei asociației de proprietari. Proiectul de act normativ va fi în dezbatere publică timp de cel puțin 30 de zile, iar ministerul de resort colaborează cu 37 de entități, asociații și autorități în vederea îmbunătățirii reglementărilor din actul normativ.
”Vrem să propunem spre adoptare un proiect fezabil, reglementări clare și eficiente pentru a ne asigura că investiția servește scopul de a salva vieți în cazul unui cutremur. Legislația în vigoare s-a dovedit a fi ineficientă. Spre deosebire de reglementările actuale, această finanțare va fi una multianuală. Avem o viziune pe termen mai lung. Avem nevoie de un cadru legislativ nou, absolut necesar pentru relansarea consolidărilor de clădiri cu risc seismic”, a conchis ministrul Cseke Attila.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News