1 Decembrie 2018. Alex Coita: ”Am executat prost un plan care nu ne aparține”. Mesaj puternic pentru români
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Roxana Neagu
WhatsApp
Alex Coita
Alex Coita
Analistul politic Alex Coita a transmis un mesaj de 1 Decembrie 2018 despre criza în care ne aflăm și despre schimbarea de care avem nevoie. 

”Au trecut 100 de ani.

Aș vrea să pot merge în timp și să-i întreb pe făuritorii Marii Uniri — pe Regele Ferdinand, pe Brătianu, Vaida Voievod, Goldiș, episcopul Hossu, pe Lazăr, pe Pop de Băsești — unde visau să ajungă România după un secol de existență?

Mă întreb: oare ne-am ridicat la înălțimea părinților României mari?

România a ajuns departe. Suntem la cel mai înalt nivel de dezvoltare economică din istorie. Românii trăiesc mai bine azi decât în orice alt moment al cronologiei națiunii noastre. Suntem membri în selectul club euro-atlantic, avem acces la oportunități economice fără egal și dispunem de cea mai solidă garanție de securitate disponibilă în plan global.

Și totuși, suntem mai dezbinați ca oricând. Țesutul democratic al țării este întins la maxim, societatea traversează o perioadă de mare frământare și avem prea puțină încredere în oamenii de lângă noi. Trăim cu nervii întinși la maxim, încrâncenați și triști.

Cum am ajuns aici?

Am ajuns aici pentru că s-a sfârșit o etapă în dezvoltarea țării și avem nevoie să trecem la stadiul următor. Doar că elita politică nu are viziunea pentru a face această tranziție.

Am ajuns aici pentru că, timp de peste un deceniu, am aplicat copy-paste sugestii amicale venite de la partenerii externi fără să le filtrăm, adaptăm și șlefuim în funcție de spiritul național. Am primit și executat prost și superficial un plan care nu ne aparține. Am fost în cel mai bun caz leneși și indolenți, și în cel mai rău caz am folosit pârghiile externe în folosul personal. Și când spun „am", mă refer evident la așa-zisele elite ale acestei țări.

Am ajuns aici pentru că România nu mai are elite. Între epigoni ai generației post-comuniste și epigoni ai spiritului euro-atlantist, există un mare deficit de viziune și tărie de caracter.

România are nevoie azi de noi elite, de elite care să se decanteze organic și nu fabricate în laborator.

Și știți de ce mai are nevoie România? De ce avem nevoie fiecare dintre noi, românii?

De mai multă încredere în noi! Avem nevoie să înțelegem că schimbarea în bine pornește de la fiecare dintre noi. Mâine dimineață, când ne trezim, trebuie să știm că putem să începem o schimbare. Cum? Purtându-ne cu respect față de oamenii de lângă noi, fiind mai generoși, mai amabili, mai corecți, mai buni. Informându-ne mai mult, încercând să gândim cu propriul creier și nelăsându-ne manipulați de alții.

Schimbarea, oameni buni, pornește de la noi.

Prima sută de ani a fost deopotrivă un succes și un eșec. A fost un succes prin faptul că am rezistat împreună prin vremuri foarte grele, că ne-am încăpățânat să rămânem uniți. A fost un eșec dacă o comparăm cu potențialul enorm al acestui popor.

Așa că, urarea mea, dragi români, pentru următoarea sută de ani, este următoarea: fie să ne atingem potențialul! fie să stăm cu fruntea sus în Europa și în lume! fie să arătăm tuturor că românii sunt printre cei mai deștepți, creativi și frumoși oameni! fie să facem din țara asta un reper pentru alte popoare!

Da, astăzi suntem într-o criză profundă. Dar de cine depinde să învățăm lecțiile și să mergem mai departe, mai puternici și mai uniți ca niciodată? De noi depinde! Așa că hai să începem de mâine să construim un nou capitol din istoria acestei țări.

La mulți ani, România! La mulți ani, dragi români!” este mesajul pe care Alex Coita îl transmite de 1 Decembrie, exclusiv pentru DCNews

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel