1,27 milioane de angajaţi în instituţiile publice, în august 2024
Ministerul Finanţelor anunţă că în luna august 2024, în România, erau 1,27 milioane angajaţi în instituţiile publice.
Numărul posturilor ocupate în instituţiile şi autorităţile publice din România era, în august 2024, de 1.268.221, cu 23.571 mai puţine comparativ cu ianuarie 2024, peste 63% dintre acestea fiind în administraţia publică centrală, conform datelor publicate pe site-ul Ministerului Finanţelor (MF), consultate de AGERPRES.
Din totalul celor 801.002 de angajaţi din administraţia publică centrală, 586.358 lucrau în instituţii finanţate integral de la bugetul de stat (- 22.247 angajaţi, comparativ cu ianuarie 2024).
Cel mai mare număr de posturi ocupate se înregistra la Ministerul Educaţiei, respectiv 276.965 (-25.415 faţă de ianuarie 2024), Ministerul Afacerilor Interne - 124.133 (+682), Ministerul Apărării Naţionale - 77.294 (+3.258), Ministerul Finanţelor - 24.601 (-228 comparativ cu prima lună a anului) şi Ministerul Sănătăţii -17.877 (-363).
Potrivit sursei citate, în instituţiile finanţate integral din bugetul asigurărilor sociale erau ocupate 9.305 de posturi (+38 faţă de ianuarie 2024), în cele subvenţionate din bugetul de stat şi din bugetul asigurărilor pentru şomaj un număr de 44.207 (-296), în timp ce în instituţiile finanţate integral din venituri proprii erau 161.132 de posturi ocupate (-3.167).
Totodată, în administraţia publică locală lucrau, în august anul curent,467.219 de persoane (+2.002), dintre care 287.218 în instituţii finanţate integral din bugetele locale (+2.405) şi 180.001 în instituţii finanţate integral sau parţial din venituri proprii (-403), scrie Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News