Zone din Bucureşti, Ilfov şi Giurgiu vor rămâne fără energie electrică
Alimentarea cu energie electrică va fi întreruptă, luni, în mai multe zone din Bucureşti şi din judeţele Ilfov şi Giurgiu, urmare a lucrărilor planificate de revizii, reparaţii şi modernizări în reţeaua de distribuţie, a anunţat Enel Distribuţie Muntenia.
Potrivit sursei citate, în Capitală, curentul electric va fi oprit temporar, după cum urmează: între orele 00:00 - 6:00 (maxim 30 de minute) în zona străzilor Ştefan Nicolau, Baba Novac, Doiceşti, Fildeşului, şoselei Mihai Bravu - între strada Baba Novac şi Pasajul Muncii; între orele 00:00 - 7:00 (întreruperi de scurtă durată) pe Bulevardul Tudor Vladimirescu, nr. 22, respectiv Green Gate - Sebastian 138-140; între orele 8:00 - 16:00, pe strada Ion Neculce.
De asemenea, în judeţul Ilfov, alimentarea cu energie electrică va fi sistată în intervalul orar 9:00 - 17:00, în localităţile: Ordorean (str. Tudor Vladimirescu, Şcolii, Drumul cu Tei), Popeşti Leordeni (străzile Breaza, Vânători, C-tin Văcărescu şi străzile adiacente), Mogoşoaia (străzile Luceafărului, Martha Bibescu, Ion Băieşu şi străzile adiacente), Glina (străzile Cireşilor, Abatorului, Libertăţii - între Centură şi strada Ilfov) şi Brăneşti (strada I.C.Brătianu nr. 98 - 102).
Totodată, Enel Distribuţie Muntenia va întrerupe temporar alimentarea cu energie electrică pe raza localităţii Vlad Ţepeş, pe strada Viorelelor (judeţul Giurgiu), în intervalul ora 8:00 - 16:00. A
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News