Data publicării:
Zona SUPERBĂ din ţară frecventată de politicieni doar când au nevoie. Teodorovici: Rămân doar localnicii cu vitregiile vremii
Eugen Teodorovici (PSD) a vorbit despre o zonă despre care politicienii îşi aduc aminte doar vara, când este cald şi bine.
Eugen Teodorovici a vorbit, la DC News, despre Tulcea, prezentând proiectele importante la care se lucrează acolo.
"Eu nu mă ascund, nu sunt din Tulcea. Eu spun că sunt român, un bun român. Să nu uităm că aprobarea celui mai important pachet financiar pentru judeţ, de 1,2 miliarde de euro, a fost aprobată de mine, ca ministru al Fondurilor Europene. Nu ştiam că o să fiu parlamentar în Tulcea, dar acea zonă e una aparte faţă de care eu am o legătură sufletească pentru că de mic copil mergeam cu părinţii în fiecare an în Tulcea.
Obiectivele pe care le-am început acolo: podul peste Dunăre... de ani de zile tulcenii, cei din Brăila, Galaţi, aşteptau o astfel de cale facilă de a traversa Dunărea. Podul va fi gata în 2023 cel târziu dar infrastructura de acces la pod este blocată de actualul guvern, autorizaţiile nu sunt date. Faleza din port este în derulare, se lucrează. (...)
Tulcea este frumoasă pentru politicieni mai mult vara, când vin, pescuiesc, se simt bine. După care ei pleacă, dar tulcenii rămân acolo cu vitregiile vremii şi, repet, Tulcea trebuie să primească un sprijin financiar separat faţă de ceea ce primesc alţii, pentru că oamenii trebuie să se reîntoarcă în zonă. Tinerii au plecat în Constanţa, în judeţele limitrofe, în afara ţării, sunt sate întregi în care casele sunt părăsite", a declarat, la DC News, Eugen Teodorovici.
VIDEO:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News