Taur
Ai muncit din greu în ultimul an pentru a face o bună impresie, iar eforturile tale nu au fost ignorate. Ți-a fost remarcată dăruirea cu care te-ai implicat în toate proiectele, iar în curând ți se va încredința o misiune importantă. În primăvară, ți se va face propunerea de a prelua coordonarea unei echipe.
Leu
Te-ai născut să fii șef și nimic nu îți stă în cale atunci când vine vorba despre atingerea acestui obiectiv. Anul acesta este anul împlinirilor, astfel că vei primi o mare responsabilitate.
Fecioară
Ai mirosit succesul și nu te poți abține până ce nu ajungi acolo unde îți dorești. Pentru că ești o fire organizată, hotărâtă, ai spirit de inițiativa, ai practic cele mai importante calități necesare unui lider. Vei începe anul acesta coordonarea unui departament în cadrul firmei în care lucrezi, iar rezultatele vor veni foarte rapid.
[citeste si]
Pentru că știi cum să motivezi oamenii și cum să îi organizezi așa încât să aveți succes, potrivit ele.ro.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- SRI face angajări. Posturile pentru care puteți aplica. Vă puteți înscrie în cursă până la finalul lunii mai
- Micii pe care îi mâncăm nu mai au nicio legătură cu micii adevărați. Ingredientul care lipsește cu desăvârșire. Medicul Alin Popescu: Aș da o lege să se schimbe compoziția
- Cea mai mare inutilitate din București. Primarul de sector care credea că va da lovitura și turiștii vor lua cu asalt construcția
- Numerologul Romeo Popescu, previziunile pentru luna mai, în funcție de cifra destinului: Cine are idei geniale și face rost de bani
- BANCUL ZILEI: Ardeleanul și avocatul...
- Cât a plătit o mămică pentru 3 felii de cozonac la supermarket: Nici nu-ți vine să-l mai mănânci / video
- Cine a furat România. Cea mai mare propagandă a fost scoasă la iveală
- Bătrânica din Germania e istorie: Acum, toți samsarii merg la grădiniță! Nouă tactică pe piața auto second hand
- Vacanța ieftină în Istanbul nu mai există! ”Prețurile de acum încolo vor fi exagerate”. Ce notă de plată a primit o familie de români cu un copil mic după masa de prânz
- BANCUL ZILEI: De ziua soacrei