Zodia care are o săptămână absolut minunată. Nu înseamnă că veți câștiga toți la Loto, dar... VIDEO. ”Ce-ți poți dori mai mult?”
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Irina Constantin
WhatsApp
foto pexels
foto pexels
O zodie va avea o săptămână absolut minunată! 

”E o săptămână nemaipomenită. Efectiv, nu puteți să dați vina pe astre în această săptămână. Asta nu înseamnă că o să câștigați toți la Loto, că o să fiți toți multimiliardari, că o să dați lovitura, dar săptămâna are aspecte foarte bune. Sextilul între Soare și Jupiter este nemaipomenit, după care Venus intră în casa a patra. Ce-ți poți dori dacă nu Micul Benefic să intre în casa a patra? Care are legătură cu liniștea interioară, cu relația cu familia, cu casa ta. Careul dintre Soare și Nodul Nord, care va avea loc spre sfârșitul săptămânii, Soarele fiind la voi, în casa a treia, știți cum va fi? Ca și cum ați sta așa să vă beți cafeaua și vă vine o idee total diferită, idee care s-ar putea să fie foarte câștigătoare. Careul dintre Soare cu Nodurile vă ajută să puneți mai mult punctul pe ”i”, nu neapărat în viața voastră, ci în viața celorlalți, dar poate oamenii au nevoie de un consilier și voi vă pricepeți al naibii de bine în a da sfaturi. La sfârșitul săptămânii, cu Trigonul dintre Soare și Neptun, luați-vă partenerul de mână și spuneți: hai la o plimbare, hai să vorbim, hai să planificăm, hai să schimbăm ceva în viața noastră. Voi aveți multe avantaje” a spus astrologul Daniela Simulescu, pentru nativii Săgetător. 

”Pe 24 ianuarie avem un sextil între Soarele din Vărsător și Jupiter în Berbec. Energia se îmbină armonios cu încrederea. Un asemenea aspect ne oferă și senzația că vom reuși într-un domeniu, dar și puterea de a acționa în mod conștient. Adică nu vom aștepta să ne pice din cer. Ba chiar ne va face plăcere să le îmbinăm. Vom fi oamenii potriviți la locul potrivit. În plus, vom fi destul de corecți și justițiari în acțiunile noastre. 

Pe 27 ianuarie, Venus își începe tranzitul în semnul Peștilor, unde va sta până pe 20 februarie. Trecem de la detașarea Vărsătorului la plenitudinea emoțiilor a ultimului semn al zodiacului. Cu Venus în Pești ne adaptăm și vrem să ne contopim cu ceilalți, cu universul. Dacă la nivel mondial vorbim de compasiune, dar și de riscuri și negocieri, la nivel personal putem pluti într-o oază de liniște și dăruire. Avem parte de romantism la cote uimitoare, ne vom uita la filme de dragoste. Vom avea această capacitate fantastică de a transpune emoțiile noastre într-un mod artistic pentru că lui Venus în Pești îi place tot ce ține de vizual, dar și de emoție.

Venus în Pești percepe, simte, își imaginează. Putem să iubim, să ajutăm să salvăm oamenii și plantele, putem să plângem dacă simțim nevoia, să acceptăm și să ne vindecăm.

Pe 28 ianuarie, Soarele din Vărsător face un careu cu Nodurile Lunare (axa Taur/Scorpion). Întotdeauna, un careu la noduri arată un dezechilibru. Cum Soarele este protagonist de această dată, va trebui să găsim o soluție să facem pace cu ego-ul rănit. Pentru că altfel ne va împiedică să pășim înainte. Iar Nodurile Lunare fiind pe axa Taur-Scorpion chiar ne obligă să renunțăm la unele atașamente care nu ne fac deloc bine. 

Pe 29 ianuarie, Soarele din Vărsător face un trigon cu Marte direct în Gemeni. Acest aspect se petrece în semne de aer, ceea ce înseamnă că mintea noastră va fi destul de îndrăzneață. Ne vom comunica ideile într-un mod curajos și ne vom căuta aliați. Iar aceștia ne vor urma și vor alege să garanteze pentru noi. O zi nemaipomenită și pentru activități în aer liber” arată Astrosens.ro

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel