Ziua s-a transformat în noapte în Istanbul, din cauza unui nor negru de furtună- VIDEO
Sunt imaginile zilei din Turcia.
Vremea însorită din Istanbul s-a schimbat brusc la orele amiezii, când un nor negru a acoperit deodată orașul. Acesta a blocat lumina soarelui și a cufundat metropola în întuneric. Timp de aproximativ cinci minute, a fost întuneric ca noaptea în cel mai mare oraș al Turciei.
”Ziua s-a transformat în noapte” scrie presa locală. Norul gros de 7 kilometri avea o lățime aproximativă de 10 kilometri, conform sursei citate. Cei care au fost martori la fenomen au trecut prin momente de panică.
Norul negru a fost urmat de o furtună foarte puternică la orele serii, cum nu s-a mai văzut în ultimele luni. Traficul a fost blocat pe mai multe artere.
Vremea va fi ploioasă toată săptămâna în Istanbul.
Se pare că ceea ce s-a întâmplat la Istanbul a fost generat de apariția norilor mammatus.
Norii mammatocumulus (cu sensul de "nor mamar" sau "nor-sân") reprezintă un termen meteorologic aplicat unui model celular de pungi suspendate dedesubtul bazei unui nor. Numele mammatus este derivat din latinescul mamma. Fenomenul apare în zonele cu climă tropicală, dar și în cele cu clima temperată, indicând ploi abundente cu picături mari.
"Pentru că un mammatus să se formeze, aerul care coboară într-un nor trebuie să fie mai rece decât aerul care îl înconjoară. În plus, trebuie să aibă un conținut mare de apă sau gheață. Norii mammatus nu sunt un indicator clar al faptului că o tornadă este pe cale să se formeze, deși cultura populară îi asociază cu acest fenomen. De asemenea, nu sunt un indicator al fenomenelor meteorologice severe, chiar dacă sunt însoțiți deseori de furtuni cu descărcări electrice. În esență, sunt nori răsturnați" scrie accuweather.com.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News