Ziua Națională a României. Dana Gîrbovan: Aici este cheia!
Judecătorul Dana Gîrbovan, președinte UNJR, a transmis un mesaj cu ocazia Zilei Naționale a României.
Scriam, in urma cu 2 ani, ca 1 decembrie 1918 a fost ziua in care s-a pus baza unui nou stat roman, in care drepturile si libertatile tuturor romanilor sa fie respectate. Spuneam atunci ca ar trebui sa privim periodic inapoi si sa recitim Declaratia/Rezolutia de la Alba Iulia, rostita de episcopul greco-catolic Iuliu Hossu la 1 decembrie 1918, pentru a ne intelege atat rostul si chemarea ca neam si tara, cat si fundatia pe care s-a construit Romania Mare si noul stat roman. Nu este mai bun prilej ca Ziua Nationala pentru a face acest lucru.
Dincolo de bucuria sarbatorii, de parade, artificii si concerte, e important sa recitim ce au spus parintii fondatori ai Romaniei Mari Unite. Vorbele lor sunt fundatia si mostenirea noastra care, asemenea oricei mosteniri, aduce nu doar drepturi, ci si obligatii. "Vrednicia neamurilor, prin urmare și a noastră, se judecă după temeinicia hotărârilor ce le iau, după măsura de înălțare sufletească cu care se alătură la aceste hotărâri și după stăruința cu care se silesc a înfăptui hotărârile luate. Veșnicia noastră o vom dovedi", spunea Iuliu Maniu, in discursul sau din 1 decembrie 1918.
"Este adânc înrădăcinată în noi convingerea că numai un regim cu adevărat democratic ne poate întări țara și înălța Neamul. Trebuie să avem colaborarea organică a tuturor păturilor sociale și a tuturor cetățenilor în serviciul prosperității Statului Român. Un Stat modern, îndeosebi în vremuri agitate, cum sunt cele de azi, pretinde mari sacrificii dela cetățenii săi. Aceste sacrificii le pot presta cetățenii numai atunci, dacă sunt în putință de-și desvolta toate forțele lor; iar aceasta numai pe lângă o deplină libertate pot să o facă.
De aceea libertățile interne ale cetățenilor trebuie să crească în raport cu sforțările externe ale Statului. Nu se poate spera ca cetățeni fără drepturi și ținuți în întunerec sufletesc și în mizerie socială să devie stâlpii siguri ai unui Stat modern. Deplina libertate și egala împărtășire în puterea de Stat a cetățenilor este singura bază solidă a desvoltării unui stat", a continuat Iuliu Maniu.
In aceste fraze se afla cheia nu doar a dezvoltarii, ci chiar a supravietuirii oricarui stat si neam. Avem datoria nu doar sa nu le uitam ci, mai mult, sa luptam pentru apararea lor: asemenea parintilor neamului, suntem datori, fiecare dintre noi, sa ne dovedim vrednicia, pentru vesnicia neamului. De aceea e imperativ sa nu facem nici un pas inapoi, nici o concesie de la apararea si respectarea drepturilor fundamentale, a libertatii individuale si a democratiei. Inchei, reamintind tot indemnul lui Iuliu Maniu: "pentru a intemeia pentru vecie o Romanie Unita si Mare si a instapani pentru totodeauna o adevarata democratie si deplina dreptate sociala." https://centenarulromaniei.ro/discurs-iuliu-maniu-alba-iul…/
La multi ani, Romania! Sa fii libera si dreapta in veci! La multi ani, romani! Sa fim cu totii vrednici de mostenirea primita, pe care sa o facem mai buna pentru noi si urmasii nostri! a scris Dana Gîrbovan pe pagina sa de Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News