Ziua Națională a României: Îmbrânceli între protestatari și jandarmi în centrul Capitalei
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Peste 100 de protestatari s-au strâns, marți seară, până la ora 19:00 în Piața Universității, însă, la un moment dat, au existat câteva incidente între manifestanți și jandarmi.

Potrivit România TV, tensiunile între protestatri și jandarmi s-au declanșat în momentul în care o parte dintre cei care manifestau au încercat să pătrundă pe partea carosabilă. 

Peste 100 de oameni, majoritatea tineri, s-au adunat începând de marți după-amiază, în Piața Universității, unde au scandat mai multe lozinci, legate de sărbătoarea de 1 decembrie, fără să-i uite și pe cei care și-au pierdut viața în tragicul accident de la Clubul Colectiv.

Cele aproximativ 100 de persoane, care au plecat spre Clubul Colectiv pentru a aprinde o lumânare în memoria victimelor tragicului eveniment care s-a petrecut acolo în urmă cu o lună, s-au întors ulterior în Piaţa Universităţii. 

Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Române, Georgian Enache a precizat pentru sursa citată că mai mulţi protestatari au încercat să rupă cordonul de jandarmi şi să intre pe partea carosabilă, moment în care au apărut ciocniri între forţele de ordine şi manifestanţi. În urma busculadei, unul dintre jandarmi a căzut la pământ.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel